Dacii in sf. Scriptura si religia lor

Duhul Sfânt persista în Biserica Ortodoxa

DACII ÎN BIBLIE INTRODUCERE
Afirmaţiile mele, oricât de bizare ar părea multora, le susţin cu versete biblice din
Biblia ebraică Tanach şi Septuaginta LXX. În ebraică, aramaică şi greacă pe care
le postez mai jos.Şi cu dovezi arheologice reale care le puteţi şi voi regăsi, fiecare,
probând cu încredere deplină afirmaţiile mele.
De la OBedeya Dorin David Aurel Ben Aharon Cohen sună ciudat, deşi sunt ferm
convins că mulţi români aspiră şi visează la această onoare de a fi găsiţi şi
regăsiţi în Biblie, dar nu precum: egiptenii, asirienii, filistenii , perşii sau elamiţii,
saumezii, adică nu în sens negativ:- menţionaţi doar la capitole „ dezastre
naturale”, provocate de Dumnezeu. Şi nu la capitolul profeţii, plăgi, urgii şi
blesteme. Aşa cum împotriva acestor naţiuni Biblia abundă şi inundă atât de la
Dumnezeu Creatorul, cât şi de la oameni, între care numeroase sunt blestemele şi
anatemele evreilor antici (israeliţii) şi a profeţilor Bibliei.
Dacii şi sciţii apar ca ALIAŢI ai evreilor, fiind făcuţi părtaşi PARTENERI AI
LEGĂMINTELOR împreună cu HETIŢII. Multe popoare îşi caută cu diperare avidă o
rădăcină de sânge , o rădăcină apostolică nativă prin descendenţă scrisă clar fără
interpretare în Biblie, ca pe o ONOARE MAXIMĂ, acordată de Dumnezeu unei
naţiuni ca şi colectivitate etnică şi culturală umană.
Chiar mie, mulţi români sceptici în sensul tâmp şi cinic cu probele în faţă, au
refuzat să creadă, considerând că este cu neputinţă ca cineva să poată dovedi
prezenţa dacilor chiar în textul BIBLIEI. Nu afirm că toate triburile dacice au fost
monoteiste, unele au fost sincretiste pe faţă, public erau monoteişti şi în ascuns
laici sau politeişti, alte triburi practicau şamanismul ecosimbiotic ( adorarea
naturii ca forţe şi spirite care pot locui în orice trup, credinţă care includea şi
transmigrarea sufletelor dintr-un trup în alt trup). Dar majoritatea dacilor erau
monoteişti şi se închinau lui Derzales. Marele KENT(Creator) sau ZÂDĂTAR sau
KUGA( SFÂNT PRIN ESENŢĂ). O ENTITATE, O FIINŢĂ foarte asemănătoare lui
YAHWEH AL ISRAELIŢILOR.
În afară de Hetiţi nici unui alt popor, Dumnezeu nu a mai creat atât de mult
spaţiu în versetele Bibliei 27-25 versete în Biblie, în calitate de naţiune aliată. Deşi
celţii îi numeau pe daci ZERGON sau SARGON, Biblia îi numeşte Kedar din Meşec,
iar populaţia, Kedariţi-Derzalim.
În Biblie scrie că un popor păgân a fost chemat la Yahweh poporul acesta căuta
pe Dumnezeu cu toată inima lui. Este minunat ca Dumnezeu să te descrie aşa.
Avraam a devenit aliat militar cu acest popor denumit în Biblie Aşkenad-Goyim
care locuia în Kedar. Kedarul este Bizanţul de azi, mai precis localitatea antică
Adacaleh din Bosfor şi se întindea până dincolo de Tomis în pământurile sciţilor.
Undeva în vremea regilor Sarmis şi Dapiyx, regii Daciei unificate şi prinţii
admnistratori ai Ahiei, Avraam a venit aici în Dacia în refugiu şi alianţă militară.
Şi a stat cam trei ani conform Bibliei .Sciţii au primit trei locuri veşnice în Israel
la schimb.
Cetăţile Şichem ,unde a pus Avraam piciorul prima dată şi s-a numit Derzalim
sau (SCITOTRONOS) .
Al doilea loc este Rama- Yenin numit şi Scitopolis.
Şi al treiea loc este muntele şi cetatea Meghido din inalţimile Muntelui cretacic
HARMA (HARMEGHIDO). Aceste locuri au rămas locurile veşnice ale sciţilor si
astăzi oraşul Yenin se numeşte DARSALIM ( DERZALIM< DERZALES + plural>)
Oamenii Unicului Derzales. Şi pot susţine cu dovezi biblice bibliografice şi
arheologice. În războaie cu Mitani Dacii au atacat Troia, Beritos (Beirutul
susţinuţi de trupele Israelite hagana şi Mossad varianta antică a lor, care la
rândul lor au atacat Şuşa Tir şi Sidon până la Alepho.
Pe teritoriul Daciei antice primii evrei au ajuns aici în vremea regelui Solomon,
la Drobeta. În timpul campaniilor militare contra dacilor foarte mulţi iudei au
venit în Dacia ca aliaţi sau refugiaţi din calea regelui Darius. În timpul regelui
Decebal evreii aveau colonii la Dunăre şi trăiau amestecaţi cu grecii şi arameii şi
se numeau HYPEBOREOS( ÎN EXCCES greacă şi BORE= CREATOR în ebraică)
HYPERBOREENI se numeau”NESFÂRŞITELE OŞTIRI A LUI BORE ELOHIM” şi au
fost primul trib dacic nu yazig sau traco-dalmat, dacic prin adopţie care a intrat
în luptă cu trupele lui Traian Nerva. Din anul 100,101 era noastră până în 105
trupele hiperboreenilor evrei-greci naturalizaţi la Dunăre au apărat Dacia singuri
fără implicarea directă a trupelor dacice. Cetăţile greco-ebraice de pe Dunăre se
numeau Svarim (Severin), Torah (Tereea), Agropara (FertiliaNaturalia), Dibreta
(Drobeta), Yahwiaţa ( Yahoviţa) şi chiar Sarmisegetuza. Vreau să spun că
legăturile între Daci şi SIONIŞTI şi DUMNEZEUL SIONULUI au cel puţin 3000 de
ani vechime până la Iisus adică cam 5012 ani. În Biblie se spune despre Kedariţi
că sunt un neam străvechi de la temeliile lumii. Nu singurul neam, dar unul
dintre ele. Ultima atestare clară spune că Derzalimii Kedarului mărşăluiau în
Slava lui Yahave ca Heruvimii în mijlocul tunetelor in vremea lui Solomon.
În timpul lui Darius israeliţii din regatul nordic numit Izreel sau Sparta cu capitala
la Nazaret ( Europa) şi Caperpenaum ( Fanatos) şi reşedinţa la Balbeck (Zelos) au
ajuns cuceriţi captivi. Iar în Dacia au venit ca refugiaţi sau sclavi aduşi chiar de
către regele Darius ca să-i vânture cât mai departe de hotarele Persiei. Iudeii din
regatul sudic au venit ca aliaţi militari ai dacilor.
Mai jos aveţi dovezile BIBLICE formate din versete Biblice, unde se face referire la
scito-daci cu denumirea semitică KEDARIM-DERZALIM.
Din cauza defăimării naţiunii Israel şi a Sionului Locaşul lui Dumnzeu, mulţi se
ruşinează şi de evrei şi de Dumnezeu şi nu vor să fie făcută nici o asociere între
ei şi poporul sionist al israelului, uitând de harul poporului ales şi de superba
mântuire oferită prin evreul-Mesia .
Scito-dacii apar în Biblie cu numele de kedarim-derzalim sau Chedar, 2300-1900
î.e.n.
Avraam în Chedar 2300-1900 î.e.n Zergas Kuga. Alianţa s-a încheiat între regele
Meşecului şi Kedarului Zergax Kugadin ceteatea Kuga-On. Pentru cei care nu ştiu
Meşecul este FRIGIA,iar Dacii sunt o naţiune de origine frigiană mai mult decât
tracică.
Geneza 14:13A venit unul, care scăpase, şi a dat de ştire lui Avram, Evreul; acesta
locuia lângă ştejarii lui Mamre, Amoritul, fratele lui Eşcol, şi fratele lui Aner şi
prinţii Chedarului din muntele Koga’-on care făcuseră legătură de pace cu Avram.
, , : .Bereşith (Thorah)
Gen 25:13 Iată numele fiilor lui Ismael, după numele lor, după neamurile lor:
Nebaiot, întâiul născut al lui Ismael; Chedar , după numele celor străvechi aliaţii
tatălui său Avraam Adbeel, Miţbsam.
Se pare că arabii au admirat uimitor de mult dacii , altfel nu se explică de ce
anume şi din ce motiv PATRIARHUL ARABILOR ,ISMAEL şi-a numit copii NEBAIOT
şiKEDAR. Nici o altă explicaţie nu ar putea exista ,de ce un om şi-ar pecetlui
copii cunumele unei naţiuni suficient de departe, geografic, decat admiraţia şi
alianţa sanguină (de neam). Lângă Histria a şi Dinogeţia exista o cetate Nebiat
sau Nebidava.
-David în Chedar:
Thililim Ps 120:5 -„Vai de mine că locuiesc la Meşec, că locuiesc în corturile
Chedarului! Departe de faţa ta
-Solomon in Chedar:
Şir Haşirim Cânt 1:5 Sînt neagră, dar sunt frumoasă, fiice ale Ierusalimului, cum
sînt corturile Chedarului, cum sunt hainele lor şi cum sunt covoarele lui Solomon.
Profeţii Isaia ,Ieremia şi Ezekiel au fost în Chedar
-Profeţii Isaia, Ieremia şi Ezekiel au fost în Chedar
Derzalimii aduceau anual o jertfă lui Yahweh care consta în 100.000 de ţapi, 7000
de berbeci, răşină de iabru (ienupăr) şi băutură de mied
739-685 î.e.n. Asakon Zyraxex II-lea fiul lui Sarmis Zelmax(Zelmagon)Isaia în
Chedar Nebaiot (Nebeleisos) Oraş lângă Histria şi Dinogeţia.
-Isaia în Chedar Isaia în Chedar Isaia în Chedar
Isa 60:7 - Toate turmele Chedarului se vor aduna la tine, berbecii din Nebaio t vor
fi în slujba ta;se vor sui pe altarul Meu ca jertfă plăcută Mie, şi casa slavei Mele o
voi face şi mai slăvită. , .
Isa 21:16 -Căci aşa mi-a vorbit Domnul: „Încă un an, ca anii unui simbriaş, şi s’a
isprăvit cu toată slava Chedarului. Fiindcă sau înhăitat cu tine.
Isa 21:17 – Nu va mai rămînea decît un mic număr din vitejii străvechii arcaşi, fii
ai Chedarului şi din cei care poartă lup şi macetă (salex) o oaste mică, căci
Domnul, Dumnezeul lui Israel, a spus-o. , , .
Isa 42:11- Pustia şi cetăţile ei să înalţe glasul! Satele locuite de Chedar , să-şi
înalţe glasul!Locuitorii stîncilor să sară de veselie: să strige de bucurie din vîrful
munţilor!
Profeţia Chedarului Mesia
Isa 42:12 -Să dea slavă Domnului, şi să vestească laudele Lui în ostroave şi
Pont! „
Isa 42:13 – Domnul înaintează ca un viteaz, Îşi stîrneşte râvna ca un om de
război; înalţă glasul, strigă, Îşi arată puterea împotriva vrăjmaşilor Săi.
Isa 42:14 , , .”Am tăcut multă vreme -, zice Domnul, – am tăcut, şi M’am ţinut.
Dar acum voi striga ca o femeie în durerile naşterii, voi gâfăi ca un neam sălbatec
şi voi răsufla.
Isa 42:15 , , .Voi pustii munţi şi dealuri, le voi usca toată verdeaţa; voi preface
rîurile în ostroave, şi iazurile levoi usca.Isa 42:17
Vor da înapoi Markamim, vor fi acoperiţi de ruşine cei ce se încred în idoli ciopliţi
şi zic idolilor turnaţi: «Voi sînteţi dumnezeii noştri!» (Marcomani)
Isa 42:18 -«Ascultaţi, surzilor, priviţi şi vedeţi, orbilor!»
Isa 42:19 – Cine este orb, dacă nu robul Meu şi surd ca solul Meu, pe care îl
trimet? Cine este orb ca prietenul lui Dumnezeu, şi orb ca robul Domnului?
Isa 42:20 – Ai văzut multe, dar n’ai luat seama la ele; ai deschis urechile, dar n’ai
auzit
Isa 42:21 .Domnul a voit, pentru dreptatea Lui, să vestească o lege mare şi
minunată.
Isa 42:22 – Şi totuş poporul acesta este un popor prădat şi jăfuit! Toţi zac
înlănţuiţi în peşteri, şi înfundaţi întemniţe. Sînt lăsaţi de pradă, şi nimeni nu-i
scapă! Jăfuiţi, şi nimeni nu zice: «Dă înapoi!»
627-580 perioada robiei babibloniene 619-550 Prima deportare a dacilor în
Bactria robia babiloniană Ieremia în Chedar la Vezinas Comosicus , , , .
Ier 2:10 – Treceţi în ostroavele Chitim, şi priviţi! Trimeteţi la Chedar, uitaţi-vă
bine, şi vedeţi dacă s’a întîmplat acolo aşa ceva:
Ier 49:28 – Asupra Chedarului şi împărăţiilor Haţorului, pe cari le-a bătut
Nebucadneţar, împăratul Babilonului. Aşa vorbeşte Domnul: „Sculaţi-vă, suiţi-vă
împotriva Chedarului, şi nimiciţi pe fiii Răsăritului!
593-570 î.e.n 596 Regele Derzales Viperex I rege a unui regat unificat dacic
înaintea lui Burebista Ezechiel în Chedar
Ezec 27:21 – Arabia şi toţi prinţii Chedarului erau negustorii tăi, şi-ţi aduceau
miei, berbeci şi ţapi.
Comerţul Israelian era masiv axat pe relaţiile cu Derzalim (dacii) din Chedar şi
Şeicii Arabiei. Ceea ce corespunde cu scrierile lui Herodot care spune:
“Herodot spune că dacii exportau în Egipt într-un an atât grâu cât toată
Alexandria într-un ketun şi Libia la un loc.”
Referinţă: – Relaţiile Daciei cu orientul sânt mai adânci decât acceptă mulţi
dacologi.Atât de strânsă încât derzalimii din Chedar şi Hetiţii au fost acuzaţi de
chiar Dumnezeu că au luat-o razna în cadenţă simetrică cu naţiunea Israel prin
expresia “Fiindcă s-au înhăitat cu tine!”
Descrierea geografică şi entică a Chedarului Spaţiul dacic:
Isa 42:11- Pustia şi cetăţile ei să înalţe glasul! Satele locuite de Chedar, să-şi
înalţe glasul, toti şi cei ce locuiesc în pădurile adânci ! Locuitorii stîncilor să sară
de veselie: să strige de bucurie din vîrful munţilor!
Isa 42:22 -Şi totuş poporul acesta al Chedarului este un popor prădat şi jăfuit
zilnic! Toţi zac înlănţuiţi în peşteri, şi înfundaţi în temniţe. Sînt lăsaţi de pradă, şi
nimeni nu-i scapă! Jăfuiţi, şi nimeni nu zice: «Dă înapoi!»
Eliberarea dacilor din robia Marcomanilor şi a Perşilor 514 î.e.n.) Eliberarea din
robia persană Întemeierea statului dac unificat antic(Înainte de Burebista)
Din nefericire rudele apropiate ale dacilor, tracii şi marcomanii s-au aliat cu
Regele Darius fapt pomenit, atacând pe Regele dac Tere I şi Zepex geţi odrişi.
Robia a durat până la Dromochete care l-a înfrânt pe Lisimach, Generalul şi
Regele Macedo-trac. În timpul lui, dacii şi sciţii au ajuns în robia persană şi
marcomană robi la fraţii lor. Într-o robie cruntă şi fără milă timp de 40 de ani. În
a doua campanie Dromichete a învins pe Lisimah şi apoi ultimele rezistenţe
persane din Pontul Euxin. Mai târziu în zonă s-a întemeiat Regatul Odris ca regat
daco-scit clar identificat . Mai târziu unele triburi dacice şi scitice s-au răfuit între
ele şi şi-au “plătit poliţe” faţă de cei care nu s-au răsculat sau n-au sustinut
rezistenţa daco-scită anti-persană sau cei care se purtaseră prea bine şi prea
“prietenos” cu tracii şi marcomanii care îi ţinuseră captivi in timpul celor 40 de ani
în robie. Dar acest aspect de răfuielei interioare în uniunea tribal a statului dac
unificat de Sarmis nu-l vom discuta in această carte. Subiectul fiind menţionarea
clară a daco-sciţilor în Biblie. Iar aacestă notă istorică vine să lămurească
scepticii sau pe cei neîncrezători. Aducând citate şi din Herodot “Historia” şi
Polyainos, Stratagemata, VII,38. Aici apare confuzia. Pentru mulţi este de
neînţeles de ce după eliberare daco-sciţii s-au răfuit între ei. Explicabil, anumite
triburi şi clanuri precum odrişii sau remarcat în luptele anti-persane şi anti-
tracice.Dar anumite trupe mai fricoase sau purtat prietenos chiar rubenic cu
rudeniile lor tracii care erau şi stăpânii lor.Aceştia trăgeau nădejdea că acea
origine sanguină comună de neam şi ethos să-i îmbuneze pe traci şi pe
marcaomani. Aceste triburi daco-scitice au fost observate în comportament şi
luate “ la ochi” de fraţii lor daco-sciţi din triburile rebele care formau REZISTENŢA
ACTIVĂ. În această perioadă foarte mulţi daci şi sciţi au ajuns în Persia (Iran)
colegi de ghetou cu aliaţii lor, evreii.
CONFLICTUL DINTRE GETI ŞI DARIUS (514 î.e.n.)
Pentru războiul împotriva sciţilor au fost concentrate forţe uriaşe – Herodot le
evaluează la 700.000 de luptători şi 600 de corăbii. După trecerea pedestrimii şi
cavaleriei pe ţărmul european al Hellespontului, flota a primit ordin să se îndrepte
spre gurile Dunării şi să pătrundă în amonte pe fluviu până la un loc potrivit unde
trebuia să construiască un pod destinat forţelor terestre care, între timp, urmau să
înainteze prin zona tracă spre nord. Podul fusese întins „cale de două zile” în
susul fluviului, de la mare, acolo”unde se răsfiră gurile Istrului” (Herodot, IV, 89)
– undeva între oraşele de azi Tulcea şi Isaccea (jud. Tulcea). Marşul forţelor
terestre persane s-a desfăşurat pe un itinerar care, în linii generale, a urmat linia
ţărmului vestic al Mării Negre, neabătându-se mult spre interiorul peninsulei. Nici
coloniile greceşti, nici triburile trace nu s-au ridicat împotriva forţei de invazie
persane. Singura rezistenţă de care s-a izbit Darius în înaintarea lui a venit din
partea geţilor, atitudinea neamurilor tracilor de sud – care „i s-au închinat lui
Darius fără niciun fel de împotrivire” (Herodot, IV, 93) Tracii şi Marcomanii şi-au
câtigat în schimbul suveranităţii cedate paşnic, vasalitatea rangurile şi dreptul de
a ţine 40 de ani captiv pe fraţii lor geţii şi sciţii istrioţi din Misia Danubiană şi
Sciţia Minor, scria Herodot – „este cu neputinţă să le scape cineva când vine cu
oaste împotriva lor, şi nimănui nu-i stă în putere să dea de ei dacă ei înşişi nu
vor să se arate. Căci sciţii n-au nici cetăţi, nici ziduri întărite ci toţi îşi poartă
casa cu ei şi sunt arcaşi călări, trăind nu din arat, ci din creşterea vitelor şi
locuiesc în căruţe; cum să nu fie ei de nebiruit şi cu neputinţă să te apropii de
ei? Precum evreii din Sinai” (Herodot, IV, 46).
Lipsa de provizii şi privaţiunile de tot felul l-au determinat pe Darius să ordone
retragerea. Aceasta s-a efectuat pe un itinerar nu mult diferit de cel urmat în
prima parte a războiului, armata persană fiind adeseori hărţuită de sciţi.
Consecinţele războiului din anul 514 î.e.n. au fost complexe. Pe de o parte,
puterea scitică a rămas intactă şi deşi nu s-a mai revărsat spre vest, s-a dovedit
în continuare capabilă de periculoase incursiuni în zona litoralului vest-pontic,
până înPeninsula Balcanică. Datorită rezistenţei geto-dacilor, acţiunilor de
împotrivire ale sciţilor şi înfrângerilor înregistrate de perşi în alte zone, trupele
expediţionare nu au reuşit să-şi stabilească autoritatea la nord de Dunăre. Mai
mult, probabil şi ca o consecinţă a zdruncinării prestigiului Imperiului persan,
Darius a avut ulterior de înfruntat puternicele frământări, transformate într-o
răscoală, ale cetăţilor greceşti din Asia Mică. Sclavi evrei trimişi de Ada prinţesa
evreică, soţia lui Darius şi mai târziu de legendara regină Estera ,trupe de
comando, mercenari trecui doar prin lupte crâncene şi campanii militare, i-au
ajutat pe scito-daci să se elibereze în al 40-le an. Şi grecii odată cu ei.
În schimb tracii şi marcomanii aliaţii şi vasalii Persiei au devenit sclavi şi
“NATIONEM INFERIORI NON GRATA”- Naţie inferioră şi nedorită . Acţiunele
unificate ale unor comando-uri din armata persană alcătuită din popoare ocupate
precum evreii, arabii, frigienii, ciliciaenii, troienii şi rezistenţa geto-dacilor şi a
sciţilor au dat naştere unui val de răscoale în toată Asia Mică şi Mediterana
(Marea Egee).
Imperiul Ahemenid şi Elada – cunoscute sub războaiele medice – a fost
inaugurată de puternica expediţie terestră şi navală pusă sub comanda generalului
Mardonios, ginerele regelui Darius I, care în anul 494 î.e.n. a fost dirijată de-a
lungul litoralului tracic al Mării Egee împotriva polisurilor continentale. Desfăşurate
cu intermitenţă pe uscat şi pe mare, până la 449 î.e.n., războaiele medice au fost
jalonate de bătălii cu rezonanţă în istoria lumii antice: Marathon (490 î.e.n.),
Thermopyle şi Salamina (480 î.e.n.), Plateea şi Mycale (479 î.e.n.), gurile râului
Eurymedon (467î.e.n.), Salamina (449 î.e.n.).
Nu se consumaseră încă ultimele bătălii cu perşii când vechile rivalităţi dintre
polisurile continentale – trecute pe un plan secundar, dar nu dispărute în timpul
războaielor medice – au degenerat într-un lanţ nesfârşit de conflicte armate
denumite îndeobşte războiul peloponesiac.Isa 42:22 , , ; .
Isa 42:22 – Şi totuşi poporul acesta al Chedarului este un popor prădat şi jăfuit

nimeni nu-i scapă! Jăfuiţi, şi nimeni nu zice:
Isa 42:13 -Domnul înaintează ca un viteaz, Îşi stârneşte rîvna ca un om de

Isa 42:14 -Am tăcut multă vreme -, zice Domnul, – am tăcut, şi M’am ţinut. Dar
acum voi striga ca o femeie în durerile naşterii, voi gâfăi ca un neam sălbatec şi
voi răsufla.
Isa 42:15 -Voi pustii munţi şi dealuri, le voi usca toată verdeaţa; voi preface
rîurile în ostroave, şi iazurile le voi usca.
Isa 42:17 -Vor da înapoi, vor fi acoperiţi de ruşine cei ce se încred în idoli ciopliţi
şi zic idolilor turnaţi:«Voi sânteţi dumnezeii noştri!» toţi cei ce ţi-au pus lanţuri
grele şi obezi pe gât şi la încheieturi!
Dacii şi israeliţii au fost colegi de trib şi au fost în aceaşi robie ca aliaţi militari
şi economici.
Prevestirea legislatorului Zamolxex în Biblie
Isa 42:11 -Pustia şi cetăţile ei să înalţe glasul! Satele locuite de Chedar, să-şi
înalţe glasul, toţi acei ce locuiesc în pădurile adânci ! Locuitorii stâncilor să
sară de veselie: să strige de bucurie din vârful munţilor!
Isa 42:21 - Domnul a voit Chedarului , pentru dreptatea Lui, să vestească o lege
mare şi minunată.
(profeţia vesteşte două lucrururi apariţia profetului legislator,Zamolxes şi
creştinarea Daciei prin Andrei Apostolul şi ucenicii săi.)
Scito-dacii în Noul Testament
Col 3:11- Aici nu mai este nici Grec, nici Iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere
împrejur, nici Barbar, nici schit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul şi în toţi.
Rom 1:16 – Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este
puterea luiDumnezeu pentru mîntuirea fiecăruia care crede: întîi a Iudeului, apoi a
Grecului
Rom 2:9 – Necaz şi strîmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul:
întîi peste Iudeu, apoi peste Grec, apoi peste Scit.
Rom 2:10 – Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întîi peste
Iudeu, apoi peste Grec, apoi peste Scit.
CAPITOLUL 1
APOSTOLUL ANDREI FRATELE LUI PETRU FIUL LUI IONA, ÎNTÂIUL CHEMAT LA
APOSTOLIE
Sfantul Andrei – ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul,
Sfantul Andrei, inainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenic al Sfantului
IoanBotezatorul. Dorinta de a-L urma pe Hristos se naste in el, in momentul in
care SfantulIoan rosteste cuvintele: „Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica
pacatul lumii” (Ioan 1,29) . Insa, chemarea sa la apostolie se face mai tarziu si
este relatata de Sfantul Evanghelist Matei : „Pe cand Iisus umbla pe langa Marea
Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui,
care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari. Si le-a zis: „Veniti dupa Mine si
va voi face pescari de oameni. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa
El” (Matei 4, 18-20).
Cand mai este Andrei mentionat in Scriptura?
Scriptura îl descoperă pe Andrei la înmultirea pâinilor si a peştilor (Ioan 6, 8-9) şi
după învierea lui Lazăr când, impreună cu Filip, îi spune lui Hristos ca nişte elini
şi sciţi misieni,veniti in Ierusalim cu prilejul sarbatoririi Pastelui iudaic, doresc sa-
L vadă (Ioan 12, 20 -22).
Potrivit traditiei, teologilor si istoricilor, Sfantul Apostol Andrei a fost primul
propovaduitor al Evangheliei la geto-daci. In Istoria bisericeasca, Eusebiu de
Cezareea (+ 339/340) afirma: “Sfintii Apostoli ai Mantuitorului, precum si ucenicii
lor, s-au imprastiat in toata lumea locuita pe atunci. Dupa traditie, lui Toma i-au
cazut sortii sa mearga in Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in Asia”. Calendarul
gotic (sec. al IV-lea) si Martirologiile istorice occidentale (sec. VIII-IX) sustin si
ele ipoteza misiunii Sf. Andrei in Scitia. Traditia ca Sfantul Apostol Andrei a
predicat la sciti a fost reluata si de scriitori bisericesti. De exemplu, calugarul
Epifanie (sec. VIII), in “Viata Sfantului Apostol Andrei”, afirma ca intre popoarele
evanghelizate de el se numarau si scitii. Sinaxarul Bisericii constantinopolitane
mentioneaza ca Andrei “a predicat in Pont, Tracia si Scitia”. Dupa un alt izvor,
pastrat in acelasi Sinaxar, Sfantul Apostol Andrei ar fi hirotonit ca episcop la
Odyssos sau Odessos (Varna de azi), pe ucenicul sau Amplias, pe care Biserica
Ortodoxa il praznuieste in fiecare an la 30 octombrie. Probabil este Amplias cel
amintit de Sfantul Apostol Pavel in epistola catre Romani (16, 8). Prezenta
colindelor, legendelor, obiceiurilor din Dobrogea, inchinate Sfantului Andrei,
intaresc credinta ca acesta a vestit Evanghelia lui Hristos in tara noastra.
IOAN CAP 12:20 – Nişte Greci şi sciţi din Misia dintre ceice se suiseră să se
închine la praznic,
IOANCAP 12:21- s’au apropiat de Filip şi Andrei, care era din Betsaida Galileii, l-
au rugat, şi au zis: „Domnule, am vrea să vedem pe Isus.”
IOAN CAP 12:22 – Filip s’a dus şi a spus lui Andrei; apoi Andrei şi Filip au spus
lui Isus.
IOAN CAP 12:23 – Drept răspuns, Isus le-a zis: ” Kedarul: -A sosit ceasul să fie
proslăvit Fiul omului.
MANUSCRISUL BOLERIAN din secolul 1 era noastră anii 54-87 INFORMAŢII
DESRE MANUSCRIS – p066-Joh-Cap12_vers16-21-II-III Locaţia de domiciu
permanentă(fixă): Cologny/Geneva; Dublin; Cologne, Bibl. Bodmeriana;
ChesterBeatty Libr.; Univ., Institut für Altertumskunde, P. Bodmer II; P. Chester
Beatty, s.n.; Inv. Nr.4274/4298 Numărul de inventarSecolul 1 AD 54- 87 era
noastrăData: ca. 54-87 partea I -200 partea II (II: Hunger)Conţine: e Jn 1:1-6:11;
6:35-14:26,29-30; 15:2-26; 16:2-4,6-7; 16:10-20:20,22-23; 20:25-21:9Descriere
şi starea fizică: Folie pagină papirus: 75 (78) Dimensiuni: (16,2 x 14,2 cm)Linii
(rânduri): 14-25Columns: 1Mai jos aveţi MANUSCRISUL ANTIC în GREACĂ
EFESIEANĂ scris de Apostolul şi Evanghelistul Ioan.Să analizăm manuscrsul
antic. Mai precis doar cele două pagini din Ioan unde sunt menţionaţi
sciţimisieni ( din Misia histriotă) Mosesia Maior. De la legende la probe
veritabile este un pas uriaş pe care propun să vi-l ofer, să-l împărtăşesc cu voi.
p066-Joh-12_16-21-II-III
IOAN CAP 12:20 -Nişte Greci şi sciţi din Misia dintre ceice se suiseră să se
închine la praznic,
IOAN CAP 12:21 s’au apropiat de Filip şi Andrei, care era din Betsaida Galileii, l-

Locul marcat cu casetă(chenar) este locul în paginia antică unde apar menţionaţi
SCIŢII MISIENIHISTRIOŢI. Este o onoare maximă să ai acces la originalul antic
inclusiv în formă electronica,valoarea şi credibilitatea lui nu scad. Aşa încât de
la legendele despre ANDREI şi LUPII lui din Dobrogea(SciţiaMinor) la dovezi
concrete palpabile este un salt zdrobitor. Poţi vedea ,poţi atinge. Şi nu te mai
poţi îndoi de TRADUCERE , dacă este BIBLIE ORTODOXĂ sau CATOLICĂ au
SECTANTĂ * DEŞI BIBLIA ESTEDOAR UNA. Originalul antic îţi oferă încrederea
maximă. Mai mult nu există, nu se poate.
Locaţia de domiciliu permanentă(fixă): Cologny/Geneva; Dublin; Cologne, Bibl.
Bodmeriana; Chester Beatty Libr.; Univ., Institut für Altertumskunde, P. Bodmer
II; P. Chester Beatty, s.n.; Inv. Nr. 4274/4298 Numărul de inventar, Secolul 1 AD
54- 87 era noastră, Data: ca. 54-87 partea I -200 partea II (II: Hunger), Conţine:
e Jn 1:1-6:11; 6:35-14:26,29-30; 15:2-26; 16:2-4,6-7; 16:10-20:20,22-23;
20:25-21:9 Descriere şi starea fizică: Folie pagină papirus: 75 (78)Dimensiiuni:
(16,2 x 14,2 cm)Linii(rânduri): 14-25Columns: 1

Bodmeriana;Chester Beatty Libr.; Univ., Institut für Altertumskunde, P. Bodmer
II; P. Chester Beatty, s.n.;Inv. Nr. 4274/4298 Numărul de inventarSecolul 1 AD
54- 87 era noastrăData: ca. 54-87 partea I -200 partea II (II: Hunger).Conţine: e
Jn 1:1-6:11; 6:35-14:26,29-30; 15:2-26; 16:2-4,6-7; 16:10-20:20,22-23;

(16,2 x 14,2 cm)Linii(rânduri): 14-25 Columns: 1
p066-Joh-cap12_vers21-26-II-III

IOAN CAP 12:23 -Drept răspuns, Isus le-a zis: ” Kedarul: -A sosit ceasul să fie
proslăvit Fiul omului.
O altă dovadă o găseşti în şi în CODEX VATICANUS, un manuscris de la o dată
mai târzie secolul II- secolul III era noastră. Primele manuscrise ca
importanţă,credibilitate şi valoare după care este făcut NOUL TESTAMENT modern
din zilele noastre . Aceste manuscrise îţi dovedesc clar, că nu este vorba de o
eroare, nici fals I mai ales nu poate fi loc pentru manipulare.
La fel nu e tradusă toata pagina cu cele trei columne ci doar versetele
20,21,22,23, din capitolul 12 Evanghelia lui Ioan. Acest lucru îl săvârşesc ca un
ajutor vouă cititori dragi, urmaşi ai dacilor şi a sciţilor ALIAŢII ştrămoşilor mei
israeliţii antici nu ca să deveniţi EXTREMIŞTI NAŢIONALIŞTI( NAZIŞTI) nici ca să
cădeţi în amăgirea şi rătăcirea lui Zelea Codreanu, Antonescu şi Horia Sima. Ci ca
să aveţi dovezi pentru bucuruia voastră de a fi creştinaţi nu de către misionarii şi
nici de către episcope ci direct din mâna Apostolilor lui Iisus. Şi pentru ca bucuria
voastră să fie deplină. Ca să aveţi deplina temelie duhovnicească şi dovezi pe
care să puneţi mâna şă le priviţi, să le vadă alte popoare, dar mai ales urmaşii
voştrii. Anume: că aţi fost aliaţii POPORULUI ALES ca hetiţii lui Het, Aner ,Eşckolşi
Mamvre. Chiar din vremea patriarhului Avraam. Chemare sfântă la care aţi fost
chemaţi din nou şi nu aţi fost părăsiţi în uitare . Ci în zilele Noului Testament, a
lui Iisus Hristos (IeşuaHaMaşiah) strămoşii voştri aduşi de Sfântul Duh au fost
prezenţi în Ierusalim şi în Iudee aantică. Unul dintre regii voştrii scit ZINEX
VIPERIN din clanul Azuga-Kuga tribul Corbisa fost UCENICUL LUI IISUS, chiar în
timpul vieţii lui Iisus, mai înainte de moartea Lui şi mai înainte de învierea Lui.
Ştiu că sunteţi mândri şi consideraţi pe Apostolul Andrei protectorul şi Patriarhul
României. Şi bucuria voastră este deplină fiind creştinaţi neîntinaţi de Apostoli.
IOAN CAP 12:20 -Nişte Greci şi sciţi din Misia dintre cei ce se suiseră să se

IOAN CAP 12:22 Filip s’a dus şi a spus lui Andrei; apoi Andrei şi Filip au spus lui
Isus.
IOAN CAP 12:23 Drept răspuns, Isus le-a zis:” Kedarul: -A sosit ceasul să fie
proslăvit Fiul omului.
Originalul antic îţi oferă încrederea maximă. Mai mult nu există, nu se poate. De
aceea ţi-am aşezat aceleaşi versete transliterate în două feluri diferite. Unele sub
altele partajate pe fiecare pagină. Două sunt pe o pagină, iar celalalte sunt pe
cealată pagină de papyrus,dar şi sub formă de columne cu textul paralel . Textul
este transliterat (adică cu font caligrafie) tipar , pentru cazul în care pe manuscris
apare situatţia in care nu se vad clar literele cuvintelor sau de a fi inghesuite două
sau mai multe litere.
Pentru situaţii de genul acesta am ales opţiunea de a repeta versetele in formă
translitarată cu FONT (CALIGRAFIE) TIPAR ELECRONIC. Literele fiind întotdeauna
la fel şi clare nu poţi greşi. Nu poţi nu ai deloc motivul de a spune că eu mă înşel,
nu mai poţi spune că este o supoziţie, o rătăcire a mea, ci ai în faţă dovada clară
atât în MANUSCRISUL ANTIC FACSIMILELECTRONIC, cât şi sub formă de text
transliterat, tipar electronic .Tocmai ca tu să ai cele mai bune condiţii de a nu
pierde înţelesul şi nici o nuanţă a înţelesului din textul biblic al Noului Testament
din Evanvghelia după Ioan capitolul 12: cu versetele 20,21,22,
CAPITOLUL 2 SCIŢII şi GEŢII ÎN ZIUA POGORÂRIISFÂNTULUI DUH
Un alt loc din noul testmanet unde se vorbeşte de sciţi în Noul Testament este în
Faptele Apostolilor –
Capitolul 2
12:1 Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc.
2:2. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine
repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei.
2:3 Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei.
2:4 Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi,
precum le dădea lorDuhul a grăi.
2:5 Şi e rau în Ierusalim locuitori iudei, bărbaţi cucernici, din toate neamurile care
sunt sub cer. .
2:6. Şi iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare
îi auzea pe eivorbind în limba sa .
2:9 Parţi şi mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc Capadocia în Mesopotamia, în Iudeea
şi în Misia , în în şi în Asia,
CAPITOLUL 3 ÎNCĂ O MENŢIUNE A DACO_SCIŢILOR ÎN BIBLIE

împrejur, nici Barbar, nici scit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul şi în toţi.
Locaţia de domiciliu permanentă(fixă): Dublin; Ann Arbor, MI, Chester Beatty
Libr.; Univ. of Michigan, P. Chester Beatty II; Inv. 6238 Numărul de inventar
Data: ca. 54-87 partea I -200 partea II Date: about 200 (I: Kim) Secolul 1 AD 54-
87 era noastră
1p046-Col-cap2.vers23-cap3.vers1-11-Kenyon-II
CODEX APOSTOLOIKI MS BODLERIANS IOANON / PARS I DIHAHOS
APOSTOLIKON p046-Col-cap2.vers23-cap3.vers1-11-Kenyon-IICODEX
APOSTOLOIKI MS BODLERIANS IOANON / PARS I DIHAHOS APOSTOLIKON
Col 3:11 Aici nu mai este nici Grec, ειιελ θαη nici Iudeu, nici tăiere împrejur, nici
netăiere împrejur, nici Barbar, nici αθξνβπζηηα schit , nici rob, nici slobod, ci
Hristos este totul şi în toţi.
În aramaică şi în ebraică versetul nu are indicativul negaţiei ci a expunerii unităţii
indicativul pozitiv locativ. (Cei de acolo au unitate sfântă). Şi sunt enumerate mai
multe denumiri de neamuri.
Aici este Yahudia (Unitatea sfântă) şi nu mai este şi Armia (daci) nu Gzorta şi
Orlota şi Sckitim şi nici Iavan şi Ionia şi Brbrie şi Abda şi Brhara, dar orice Ah
(frate), mesianic este unul în toţi Bclns Orlota Skitim sânt sciţii din Kedar-derzalim
armia sânt numiţi dacii ,sarmaţii şi frigienii(denumire comună în ebraică şi în
toate limbile semitice antice.
CAPITOLUL 4.Prevestirea legislatorului Zamolxex în Biblie

înalţe glasul,toţi aceii ce locuiesc în pădurile adânci ! Locuitorii stâncilor să sară
de veselie: să strige de bucurie din vârful munţilor!
Isa 42:21 -Domnul a voit Chedarului , pentru dreptatea Lui, să vestească o lege

creştinarea Daciei prin Andrei Apostolul şiucenicii săi.)
PK7962 Scrisoarea Unui Sclav Samalles [ Zamolxes]-Pitagora
Iată în ce chip se socot ei nemuritori: credinţa lor este că ei nu mor, ci că cel
care piere se duce la Zamolxis -divinitatea lor- pe care unii îl cred acelaşi cu
Gebeleizis.Tot în al cincelea an aruncă sorţii şi întotdeauna pe acel dintre ei pe
care cade sorţul îl trimit în solie la Zamolxis, încrediţându-i de fiecare dată toate
nevoile lor. Trimiterea solului se face astfel: câţiva dintre ei, aşezându-se la
rând, ţin cuvârful în sus trei suliţe, iar alţii apucându-l de mâini şi de picioare pe
cel trimis laZamolxis, îl leagănă de câteva ori şi apoi, făcându-i vânt, îl aruncă
în sus pestevârfurile suliţelor. Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân
încredinţaţi ca zeul le este binevoitor; dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol,
hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce
au de cerut îi spun solului cât mai e în viaţă. Când tună şi fulgeră, tracii despre
care este vorba trag cu săgeţile în sus, spre cer, şi îşi ameninţă zeul, căci ei nu
recunosc vreun altul afară de al lor.
Zamolxe, Zaratustra şi Moise, însă numai despre Zamolxe există izvoare
„ştiintifice”. De ce adevenit aşa celebru acest „rege al nostru […] ca zeu ce
este (Platon,Harmides,156)?
HERODOT – ISTORII IV
După câte am aflat de la elenii care locuiesc în Hellespont şi în Pont,
acestZamolxis, fiind om [ca toţi oamenii], ar fi trăit în robie la Samos ca sclav
al luiPytagoras, fiul lui Mnesarhos. Apoi câştigându-şi libertatea, ar fi dobândit
avuţie multă şi dobândind avere, s-a întors bogat printre ai lui. Cum tracii
duceau o viaţă de sărăcie cruntă şi erau lipsiţi de învăţătură Zamolxis acesta
care cunoscuse felul de viaţă ionian şi moravuri mai alese decât cele din Tracia,
ca unul ce trăise printre eleni şi mai ales alături de omul cel mai înţelept a
Elladei, lângă Pythagoras, a pus să i se clădească o sală de primire unde-i
găzduia şi-i ospătape cetăţenii de frunte; în timpul ospeţelor, îi învăţă că nici el,
nici oaspeţii lui şi nici urmaşii acestora în veac nu vor muri, ci se vor muta
numai într-un loc unde, trăind de-a pururea, vor avea parte de toate bunătăţile.
În tot timpul cât îşi ospăta oaspeţii şi le cuvânta astfel, pusese să i se facă o
locuinţă sub pământ. Când locuinţa îi fu gata, se făcu nevăzut din mijlocul
tracilor, coborând în adâncul încăperilor subpământene, unde stătu ascuns vreme
de trei ani. Tracii fură cuprinşi de părere de rău după el şi-l jeliră ca pe un mort.
În al patrulea an se ivi însă iarăşi în faţa tracilor şi aşa îi făcu Zamolxis să
creadă în toate spusele lui.Iată ce povestesc [elenii] c-ar fi făcut el. Cât despre
mine, nici nu pun la îndoială, nici nu cred pe deplin câte se spune despre el şi
locuinţa lui de sub pământ; de altfel, socot că acest Zamolxis a trăit cu multă
vreme mai înaintea lui Pythagoras. Fie că Zamolxis n-a fost decât un om, fie c-o
fi fost vreun zeu de prin părţile Geţiei, îl las cu bine. Aşadar, geţii care duc astfel
de viaţă, fiind supuşi de perşi, urmară şi ei grosul oştirii.”
(Iordanes, Getica, XI, 69-70)
(Deceneu) i-a instruit în aproape toate ramurile filosofiei, căci el era în aceasta
unmaestru priceput. El i-a învăţat morala (…), i-a instruit în ştiinţele fizicii (…), i-
aînvăţat logica, făcându-i cu mintea superiori celorlalte popoare
(…),demonstrându-le teoria celor 12 semne ale zodiacului, le-a arătat orbita lunii,
şicum globul de foc al Soarelui întrece măsura globului pământesc şi le-a expus
sub ce nume şi sub ce semne cele 346 de stele trec în drumul lor cel repede de la
răsărit şi până la apus, spre a se apropia sau îndepărta de polul ceresc.”
[…] Μεηά ηαΰηα θδζζκ ό Ιμοδαΐμξ πνμξ έαοημΰ πμθίηαξ ηώ ΄Ιδζμο πζζηεύμκηαξΦένε
δή ηαζ πζζηεύςιεκ ϋιΐκ ημΰη΄ εΐνδζεαζ. Πόζμζ δ΄ άθθμζ ημζαϋηαηεναηεύμκηαζ,
πεζεμΰξ έκεηα ηώκ εΰδεςξ άημοόκηςκ έκενβμθααμΰκηεξ ηή πθάκήὌπεν μΰκ ηαΐ
Ζάιμθλζκ έκ ΢ηύηαζξ θαζί ημκ Ποηαβόνμο δμοθμκ, ηαζ αΰημκΠοηαβόνακ εκ
΄Ιηαθία ηαζ ΄Ραιρίκζημκ έκ Αίβοπης […]”
[…] Apoi, Evreul spune compatrioţilor săi care cred în Isus: Ei bine, suntem
deacord, spune acela. Dar câţi alţii se folosesc de aceste minunate povestiri
pentru a atrage auditorii naivi şi a trage profit din impostură? Acesta a fost
cazul, se spune, a scitului Zamolxe, a lui Pytagora însuşi în Italia, a lui
Rhampsinite în Egipt.[…]”.articolul „Extraits de livres I et II du Contre Celse
dOrigene, dapres le Papyrus no.88747 du Musee de(Iordanes, Getica, XI, 69-70)
„[…] Μεηά ηαΰηα θηζιν ό Ιοςδαΐορ ππορ έαςηοΰ πολίηαρ ηώ ΄Ιηζος πιζηεύονηαρ
Φέπε δήκαι πιζηεύωμεν ϋμΐν ηοΰη΄ εΐπηζθαι. Πόζοι δ΄ άλλοι ηοιαϋηα
ηεπαηεύονηαι, πειθοΰρ ένεκαηών εΰηθωρ άκοςόνηων ένεπβολααοΰνηερ ηή
πλάνή Ὄπεπ οΰν καΐ Ζάμολξιν έν ΢κύηαιρθαζί ηον Πςηαβόπος δοςλον, και αΰηον
Πςηαβόπαν εν ΄Ιηαλία και ΄Ραμψίνιηον έν Αίβςπηω[…]”
Este deocamdată, singura mărturie scrisă chiar de mâna marelui legiuitor şi
profet al dacilor Zamolxes. Face parte din PAPIRUSUL DIN TURA, în care apar
IOV, PLATON ,PITAGORA,ZAHARIA;ELECLESIAST ŞI PROVERBE din BIBLIE , în
greacă Cretană şi Greacă Alexandrină. Dialecte elevate, foarte rafinate ale limbii
elene ramură a limbii greceşti-egeene.
Până acum românii şi iubitorilor dacilor , a daco-celţilor a lumii tracilor, nu
aveau decât câteva referiri făcute de alţii despre ZAMOLXES. Acum pentru prima
oară în România……….şi sper să conteze, să nu fie în zadar, dată fiind starea de
apatieletargie,incultură amestecată cu indiferenţă crasă a unui mare număr din
populaţia româna în viaţă. Ani de zile şi-au dorit astfel de dovezi……sper să
conteze, sper să le mai pese. Pentru cei care nu ştiu , Zamolxes a fost pentru
daci un fel deMOISE şi ILIE, asemănător cu Iisus. Cum a fost Moise pentru evrei,
aşa a fostZamolxes pentru daci . Şi a fost contemporan cu profeţii Ezekiel,
Daniel, Zamolxes conform mărturiei sale, către fratele său de rugăciune şi
suferinţăHepiklet Ebionitul, a fost sclav la cartaginezi,vândut la etrusci şi umbrii,
vândutde trei ori în Cartagina şi înapoi în Latia-Etruscia. Apoi a fost vândut în
Rodos ţiîn Kalimeke lângă Halkidiki lui Pitagoras. La urmă a ajuns la Alexandria
şi laIerusalim ,unde a slujit şapte ani apoi a umblat cu preoţii leviţi în Etipoia ,
înImperiu Meroe-Kuş la Lacul Tana. Acolo unde Zamolxes ştia şi credea că îsi
are rădăcina neamul său în vremuri străvechi, când oamenii s-au împrăştiat pe
tot pământul şi l-au locuit. Scrisoarea nu spune dacă sa întors în Dacia, ci toată
mărturisirea lui este făcută la Lacul Tana.
Scrisoarea începe cu o mărturisire, un omor amar “haz-de-necaz>” tipic naţiei de
unde venea, în care Zamolxes spune că tocmai din cauza numelui său :”PIELE =
ZAMALA _DE_URS=-LOXES” fiul lui “OCHI CURAT SPRE SUFLET” şi a
veşmintelor sale a ajuns sclav, fiind confundat cu regle AzilianSamokle_on fiul
lui ORU ON fiul lui HERCULES . care avea şi el un veşmânt din piele de urs şi
piele de leu. Şi era căutat de Imperiu cartaginez, după ce Azilia afost ocupată şi
şi-a pierdut independenţa după bătălia de Melat şiAlegker(Malta) .

KILT & ŞUBA (TELG) MANTA şi (HANORAC) BLANĂ DE URS din anii 562-500 BC
înaintea erei noastre adică înainte de Cristos. INSULA SAMOS-GRECIA .Veşmânt
aparţinând unui sclav a lui Pitagoras Siros , sa cărui nume a fost ZSemolles
(Zamolxes) .
SANDA DIN SFOARĂ şi PACHET CU HAINE , aparţinând sclavului Zamolxes ,.din
anii562-500 BC înaintea erei noastreadică înainte de Cristos. INSULA SAMOS-
GRECIA .Veşmânt aparţinând unui sclav a lui Pitagoras Siros , sa cărui nume a
fostZSemolles (Zamolxes) .
În Insula Samos , locul de naştere şi de viaţă a filosofului şi matematicianului
Pitagoras, arheologii greci, danezi şi britanici ,israelieni şi germani au descoperit
o cameră plină ochi cu obiectele legendarului Pitagoras , şi cu obiectele sclavilor
săi, printre care o scrisoare, o sanda ,un cuţit (o macetă-daltă) şi un pachet cu
paie şi bitum-răşină , în care care se aflaul un kelt dacic depreot- kaptobai-
ktistai de culoare ocru-kaki şi o blană de urs. Aceste obiecte ca şi conţinutul
scrisorii dovedesc că au aparţinut lui ZSamolles TDitokete numele real a lui
Zamolxes şi se traduce” PIELE_DE_URS “ fiul lui“OCHI_SUFLET_CURAT”.
VAZOREX I (Văzarux) CER-SENIN CERNAXES I sau KERNAKETES
ZSamolles a fost şi sclavul notarului Petatos din Alexandria, după plecarea sa
din Samos de la Pitagora.
Aceste descoperiri arheologice, au scopul de a întări convingerea, că aest
Zamolxes a fost real , nu o SIMPLĂ şi IRONICĂ SUPERSTIŢIE, FABULAŢIE
devenită CUTUMĂ BANALĂ, o LEGENDĂ UITATĂ.
Este prima oară în ţara dacilor, când cineva demonstreaza că acestZamolxes,
chiar a existat.Şi acest lucru poate schimba istoria unui popor în bine. Acest
veşmânt conservat uimitor de bine în insula SAMOS, are peste 2400 de ani
vechime. Şi este un kilt cu şubă daco-celtica tipic KTISTAILOR –preoţii
Dumnezeului Unic Derzales Aldea , Cel care Singur este Zemilsa=Creatorul
şiTautas(Tatas) =Tatăl tuturor naţiunilor şi triburilor
Unii care cred că dovedirea umanităţii sale îi ştirbeşte dumnezeirea, măreţia lui
spirituală, aceştia se înşală. Dacii nu credeau în halucinaţiii şi nu se închianu
unui DELIR ÎN FORMĂ CONTINUATĂ, ci unui OM-ÎNDUMNEZEIT, CĂLĂUZIT DIN
CERURI,. Aces tom a oprit religia lui Baal(Belial) şi a lui Zoroastru adusă în
Europa de campanile Perşilor. Au păstrat o formă mai ciudat de Mitraism şi
MONOTEISM-ŞAMANIC preluat de la oamenii paleoliticului CRO-MAGNON R1_I.
În felul lui Zamolxes a fost şi Profetul şi Legislatorul dacilor, geţilor şi sciţilor.
Zamolxes reconstrituire 3D : autor Obedeya
DorinDavid Aurel Ben Aharon
CohenZamolxes înseamnă= PIELE DE URS
şi era fiul lui –––––-CER-SENIN
CERNAXES I sau GHEBCARNON.IRege dac
care a domnit cu 80 de ani înainteaRegelui
Sarmis.
CAPITOLUL 5 RELIGIA DACILOR
În încheiere vă voi oferi religia dacilor
INTRODUCERE
Religia Dacă la origini a fost monotheist-şamanică (naturistă) datorită
adevăraţilor locuitori ai Europei băştinaşii Cro-Magnon R1I Oamenii neoliticului din
nefericire exterminaţi în masă . Religia de origine a dacilor a fost pierdută parţiaL
pe drumul de origine din Frigia, anume Cultul lui ZĂL-MITRU ( Mitra ) şi Kibelle-
Dokia(Cibele Ducu). Cei exterminaţi în masă au fost superiori ca trăire cu
Dumnezeu , ca civilizaţie şi conştiinţă personală, cei mai mulţi s-au dăruit şi-au
jertfit paşnic viaţa în excesul inuman de violenţă al noilor veniţi. Şi ca de obicei
cuceritorii au fost cuceriţi. Se pare că este o lege a naturii pe Terra. Aşa au păţit
celţii şi burii, sacomanii(zergomanii) , motanii (ramură a mitanilor), marcomanii,
britanii, germanii , magarmanii, dardanii, ilirii, dalmaţii, tracii sarmaţii şi nici dacii
veniţi din Frigia nu au scăpat. Noii veniţi erau superiori doar ca arme şi
tehnologiede luptă, cunoştinţe despre zootehnie(creşterea animalelor domestice )
şi a tehnnologiei agriculturii tehnic, cunoştinţe total necunosute băştinaşilor
Europei Neolitic-Paleolitice blândul şi simpaticul Cro-Magnon R1-I. Dacii au adus
cu ei şi cultul aşezărilor fortificate SADUCKWU saducu (sătuc derivate din satta
(sat) aşezare rurală arhaică. Satttwu fiind cuvânt frigian-sumerian= aşezare
necesară iar DUKW era zeiţaCIBELE dar mai însena şi APĂRAE ,OCROTIRE sinonim
cu cuvântul frigian,.sumerianDEWUA Cetate . Mai târziu a rămas doar DAVĂ.
Cetate fără CIBELE Vechii locuituitori aiEuropei, adevăraţii băştinaşi numiţi de
greci PELASGOI i-au cucerit cu “ T’EOU- THA- IO= EU SÂNT-ACESTA’S EU!” în
celtă şi IODA-IO în dacă , Acest DUMNEZEU UNIC, SFÂNTşi NEVĂZUT, cu acest
Dumnezeu iau bătut evreii pe egipteni şi CRO-MAGNON pe NOI-EUROPENI , pe
invadatorii-exploratori. Spun invadatori, fiindcă migratori nu este definţia potrivită.
Neamurile venite erau sedentare şi erau organizate statal aveau o societate
ierahică-statală. Alungaţi de alte popoare sau de Hazardul Naturii îşi căutau o
nouă ţară,un cămin nou şi cât mai multe resurse naturale, apă, iarbă, hrană şi
minereuri. Încă un lucru de spus RASA EUROPEANĂ îşi are originea între ETIOPIA
şi PUSTIA SINAIAQABA. În anticul Imperiu MERRU-MU(MEROE_KUŞ).Codul
genetic, AMPRENTA GENETICĂ a tuturor popoarelor Europene a fost găsită la
câţiva indivizi din Sinai şi Etiopia-Lacul Tanna..De aici originiea cuvântului
germanic Yuntanir, tanner în celtă şitânăr în dacă şi sarmată însemnând „tinereţe-
veche”, „tinereţe originară „. Cuvânt care îşi are originea şi rădăcina în numele
TANNA al lacului din Etiopia. Acolo oamenii au cunoscut pe IEHODA-IO , de a colo
au adus POMUL care se numeşte MĂR , păstrând şi după 10.000 de ani originea
originii lor NAŢIUNEA MERRU din AFRICA-ORIENTALĂ. Legenda acestei religii este
confirmată ştiinţific de codul genetic de MARKERUL CROMOZONIAL şi
MITOCONDRIAL al Europenilor ,în procent de 87-90%, chiar şi astăzi în secolul xxi
(21).De acolo s-au răspândit în Asia Mică-Caucaz şi tot Bazinul Mediteranei.Apoi
au invadat EUROPA şi au populat-o ciclic şi sedentar ( continuu din generaţie în
generaţie) ,prin lupte sângeroase şi de o cruzime inumană (ruşinoasă rasei
umane).Dacii din aceaşi rasă au venit din Frigia-sumer, la graniţa cu Partia, şi
Bactria(Persia).
Un aspect important şi de reţinut, că dacii la origine au forst MONOTEIŞTI ca
evreii , ca arabii,hetiţii sau alte naţiuni care credeadeau într-o singură ENTITATE
SUPREMĂ CREATOARE care era IMANAET (lăuntric şi radiant din interior şi
EMANANENT ( omniprezent în exterior şi de jur-împrejur).Însă unele triburi dacice
erau din geneza lor POLITEISTE ,închinătoare la mai mulţi zei egali în adoraţie,
închinare şi putere creatoare din care unul era ales de ei să-I conducă pe zei.
De la regale Sarmis la Burebista, dacii au practicat SINCRETISMUL.
Două credinţe practicate simultan sau în paralel sau în acelaş timp (una legală,
alta ilegală), una publica şi alta în ascuns. Fiecare trib dacic avea spirite, genii
numite ZÂNE şi ZÂNERI ; ŞTITME şi MORGANI( spirite rele, halucinaţii malefice)
un fel de serafimi, sau heruvimi sun un fel ,prin comparaţie cu DERZALES SERZAL
sau SERG cu îl menţionează celţii, ca fiind UNICUL şiDumnezeu străvechi al
dacilor. În timpul unificării triburilor dace cu triburile tracice sau getice, s-au făcut
compromisuri. Iata[ ]n ce fel:- O dată cu consolidarea conştiinţei naţionale că
toate triburile unificate au aceaşi zei, iar unii dintre ei sunt identici dar au nume
diferite, prea ocupaţi şi preocupaţi să nu jignească credinţa, convigerile şi
cutumele celuilalt trib, dacii sau obişnuit mai mult cu zeii de rangul doi, cu
spiritele protectoare şi spiritele călăuzitoare, mai mult decât cuCREATORUL lor
UNIC şi NEVĂZUT , DERZALES-SERGALEX( SERGATEON). Oamenii au simpatizat,
au empatizat mai mult cu PUTERILE CEREŞTI inferioare CREATORULUI, poate că
aveau şi ele viiciile lor „perfecte”, erau mai „umani”. Au ajuns mai îndrăgiţi. Nu
spun că dacii voiau să abandoneze pe Derzales UNICUL pe SERG PERFECTUL
GENERATOR pe KUGALLA-SFÂNTUL ÎNCEPĂTOR, dar până celebrau toţi aceşti
zei,zeiţe, zâne ,zâneri, yele şi lele şi lellei(duhurile apelor) ale tuturor triburilelor se
cam termina ziua şi mai trebuiau să şi lucreze. Cei care au păzit această flacără
au fost SERGII-LUGOJI HELMAGOS, VELMAGOS ;KAPTOBAII şiKTISTAII , şi
OBARSOS-POLISTAII Întemietorii de neamuri şi aşezări. Clase preoţeşti sacre sau
profane unii erau de HAR dinastic şi chemare harică , aţii erau de „mir” , şcoliţi
din căpeteniile care nu făceau faţă pe câmpul de luptă sau nu mai dădeau
randamentul necesar. Deveneau ALDERII –OBARSOS , fiecare era un ALDEA cuvânt
dacic care însemna” CEL VECHI ”înrudit cu cuvântul celtic „aolden” sau cel
germanic „olthen” Cuvântul OLTEAN derivă din cuvântul dacic sau germanic
OLTHEN- „din cei vechi” „chiar din străbuni”. Limba sarmată era înrudită cu cea
dacică în proporţie de 65% , dar nu cu cea tracică fiindcă nu avea cuvinte greceşti
sau terminaţii elenistice la coadă. Limbile sau graiurile celtice erau înrudite în
proporţie de 80% cu limba dacă, doar pronunţia era diferită. Un dac , chiar obosit
de la muncă dacă era foarte atent, putea înţelege un celt , vorbind pe limba sa în
graiul său local, celţii şi sarmaţii şi-au împrumutat zeii la daci şi dacii au
împrumutat zeii la celţi, exemplu zeiţa LELE MatroanaIelelelor, sau pe LUGOJ, sau
pe DACI, zeul AJUTORULUI NESPERAT (AJUTOR FATAL) . Zeitate celtică sau pe
SARMODIN zeul din a două vatră a naţiunii celtice sau Zeul cetăţiii Sarmis . Zeu
Sacru care amintea celţilor de sfârşitul paleolitucului începutul perioadei arhaice a
migraţiilor ( paleo-antichitate). Epoca bronz-fier perioada La Tenne-Haldschtat.,
când celţii veniţi din Cilicia şi Galatia au invadat Europa în două valuri uriaşe .
Primul Val a fost Sarmis, al doilea Haldsctat.Aceştia fiind doi munţi şi două locuri
sfinte pentru toţi celţii din absolut toată Europa. Acolo au fost salvaţi de un Zeu
întrupat un SLAVATOR numit LUGOJ, în mod real un om al paleoliticului târziu un
Cro-magnon R1-I acesta a devenit identic cu MESIA din BIBLIE adică avea acelaşi
înţeles de SALVATORUL ŢARN sau TARANIS el a salvat de la moarte grupul
migrator de celţi la SARMIS cetate celtică cumpărată de daci şi devenită capitala
unionistă a CELTO_DACILOR_SARMAŢI , din SARMISEGETUZA- BAZIL(REGIA)
închinată Zeului Creator TARANIS şi spiritului Său CHANOS-CHONANE(Conan).
Zeul ŢARN în celto-dacă este identic cu KRONOS la greci( CHANE la celţi ) CRANE
sau KRONIE la Sarmaţi sau DUMNEZEU_TATĂL ,numit ŢARN sau TARANIS este
identic cu DERZALES.
DERZALES_ ZERGALEXKUGAŢARN(Kugataron)
DERZALES_ ZERGALEX KUGAŢARN sau SFÂNTUL STRĂVECHI era numit şi ALDEA
. Zeu aparţinând mitologiei daco-getice, având un cult de origine autohtonă. Este
considerat fie zeu al sănătăţii, al energiei vitale al energiei pozitive, al inspiraţiei
DUMNEZEULUI HARULUI, Stăpân hallourilor extra-cereşti şi a adâncurilor
(I.I.Russu) fie o divinitate subpământeană (I.H.Crişan). Un templu al lui Derzelas
s-a zidit la Histria în sec al III-lea îen. Era numit ALDEA sau în celtă AOLDEN sau
în germana veche OLTHEN , gluma că DUMNEZEU era OLTEAN are un sâmbure de
adevăr…. În sensul celto-germanic,dau dacic-cosmopolit(dialect urban), în care
înseamnă STRĂVECHI.sau: “AICI MAI ÎNAINTE DE OM” el era numit şi TATES
( ÎNCEPTUL NEAMULUI) cuvânt dacic, celtic şi Germanic care nu are nimic comun
cu latinescu PATER. TATES era TATĂ_NEAMULUI rădăcina cuvântului celtic
TEWOTA (TEUTA)-TOATE NEAMURILE.
Exista un zeu, un spirit înalt ca un fel de arhanghel, care le reamintea oamenilor
că DERZALES ALDEA ŢARN(TARANIS) este în veci TATES-TEUTA ( ÎNCEPUTUL
NEAMURILOR) –TATĂL TUROR NEAMURILOR. Nu este un zeu diferit ci un
ATRIBUT o CALITATE DENUMITĂ POTRIVITA CU ACŢIUNEA ŞI ACEL HAR DIVIN
fost DIVINATATE a CULTURILOR PALEOLITICICE , adoptată de noii invadatori, :
Etrusci, latii, latinii, sabini, celţi (gali), zergomani, marcomani, saraţi, traci,
agatârşi, daci, geţi, sasci(sxaonii), britani, hispanici catalani şi iberici –frigieni şi
toţi ceilalţi care au venit din AsiaMică, Nordul Africii şi Mediterna. Şi au cucerit
Europa pentru totdeauna , de 4500 de anii , cel puţin până azi. TATES –TEUTA a
fost DIVINITATEA principală a unui grup MULTI-ETNIC, MULTI-NAŢIONAL numit
TEUTANIS strămoşii antici ai teutonilor. Nu erau o naţie anume şi aveau
încomponenţă suficienţi daci care se simţeau alungaţi sau marginalizaţi în DACIA.
Mai inseamnă în celtă
T’EOU- THA- IO rădăcina clară şi fără eroare sau îndoială care înseamnă EU-
SÂNT- ACESTA-S EU sinonimul barbar-EUROPEAN a lui IAHWEH de la evrei. Şi
apărea scris pe absolut toate scuturile popoarelor din Europa. Probabil şi în limba
dacă era ceva asemnător „IODA_IO”menţionat de Strabon , Pliniu ca fiind strigătul
de luptă al Dacilor ,urmat de TUNĂR-RA’DERAZALLA. IODA-IO ar putea fi forma
dacică a lui T’EOU- THA- IO . NUMELE STRĂVECHI a lui ALDEA_ŢARN(TARANIS).
Dacă Calus, Lucanus sciitori celţi(gali-romanizaţi) nu au greşit,dacă strabon sau
Aelius, sau Pamfius sau Ovidiu nu au greşit, atunci am convingerea deplină
sprijinită pe aceştia, că DACII se închinau la IODA_IO numit şi ALDEA şi DERZALES
şi ŢARNşi KUGA-SZERGALLA . Dacii inainte de luptă imbrăcau „cămaşa moţii” o
piele de animal sau sclav carne crudă sângerândă, asemeni celţilor şi germanilor
şi chiar sarmaţii făceau acest lucru ,vopsindu-şi trupul gol cu galben-ocru
culoarea morţii trăgeau cu arcurile la ceruri şi strigau IODA_ION apoi TUNAR-
RA’DEREZALES
(SĂ TUNE, SĂ FIE INDIGNAT, SĂ FIE ÎNDURERAT DERZALES) cam acesta este
traducerea, darIODA_IO înseamnă:” EU-SÂNT-ACESTA_EU!” era nu doar colona
vertebrală a demnităţii umane, chiar postum şi după moarte a dacilor , dar era
strigătul lor cu care strigau NUMELE DUMNEZEULUI UNIC, descoperit şi lui MOISE
în SINAI. „ Şi vei spune fiilor lui ISRAEL, „EU SÂNT ACESTA SÂNT!”-acesta este
NUMELE MEU în vecie ,din generaţie în generaţie!”Exod-Şmoth cap .3
ZEII ŞI ZEIŢELE , ZÂNELE,ZÂNRII,MORGANII ŞI KUGA, IELELELE(YALLE), fiecărui
trib în parte trebuiau adorate de toţi, in chip personal ,în plan familial şi unionist
tribal de toate triburile cu ocazia unor sărbători comune. Se poate ca aceste
SPIRITE care slujeau CREATORUL să fi fost identice la aproape toate triburile
dacice, sau nu dar fiindcă aveau nume şi atribuţii diferite de la un trib la altul ,
erau venerate de toţi ca fiind un neam. Astfel se întărea CONŞTIINŢA DE NEAM,
dar apărea compromisul, venerearea mai multor SPIRITE şi ZEI sau SEMI_ZEI,
EROI, au umplut prea-plinul timpului şi a patosului la daci, faţă de o religie
devenită încărcată. Şi în mod real nu mai aveau timpul fizic necesar închinării la
DERZALES, cu timpul obişnuinţa , a doua natură a omului, dacul a pus pe prin
plan ZEII, ZEIŢELE, SPIRITELE. Acesta a fost primul pas spre POLITEISM,
convingerea personală, dar şi colectivă că există mai mulţi zei.Fiecare om avea
un zeu, protector sau un spirit protector şi altul călăuzitor. Şi un model în viaţă ,
un sfânt sau un erou zeificat( sanctificat) adorat de zei.
BENDIS ATTANA(ATENA)
BENDIS – Personaj din mitologia dacică adorată ca zeiţă a Lunii, a pădurilor, a
farmecelor, a nopţii şi poate ca zeiţă magiciană. Unele reprezentări plastice ca
bustul de bronz de la Piatra Roşie cu sâni proeminenţi de unde şi presupunerea
că era o divinitate adorată mai ales de femei,din această cauză se poate
presupune că era socotită poate în primul rând zeiţa dragostei şi amaternităţii.
Herodot menţionează în Istorii(IV,94;V,7) faptul că tracii au împrumutat-o de
ladaci.Tracii au adorat-o ca ZEIŢĂ FIINŢĂ_SUPREMĂ CREATOARE EGALĂ ÎNTRE
ZEI.
La început Bendis era aspectul feminin al DUMNEZEIRII, destul de asemănător cu
SLAVA LUI DUMNEZEU ca MANIFESTARE şi FIINŢĂ cu DUMNEZEU care era
DUHUL LUI DUMNEZEU dar se manifesta şi separate ca MAMĂ A NATURII şi A
FIINŢELOR VII. Capacitate a FIINŢEI lui DUMNEZEU de a scoate din EL ÎNSUŞI
FIINŢA şi SLAVA care Îl înconjoară. În credinţa dacilor, a celţilor, wigingilor,
sarmaţilor sau a tracilor lua aspetul unei ceţe luminoase, lăptoase, se furişa pe
lângă casele oamenilor şi le lăsa blănuri, carne, fructe, unelte şi schiţa lor pe o
pile sau scoarţă.Se spune că se furişa şi lăsa instrumente muzicale, nectar de
fructe, lapte şi jucării din lut şi lemn.
Şi dispărea lăsând în urmă un parfum de mir si răşină (tămâie) . Se spune că din
era glaciară ,când oamenii trăiau în peşteri şi bordeie sub pământ ea i-a învăţat
pe oameni înţelepciunea, artele şi meşteşugurile. Ea i-a învăţat pe oameni zodiile,
stelele cerului şi legile naturii(Legile lui Dumnezeu creatorul=Zemilsa). Alteori
apărea în preajma bolnavilor sau a celor cu dureri incurabile şi lăsa ierburi şi
minereuri măcinate in(pulbere) pentru tratament. Când se apropiau de ea ramânea
doar ceaţa luminoasă şi enigmatică şi obiectele lăsate.
Unii arheologi au comparat-o cu Diana zeiţa vânătorii, fiindcă dacii au
reprezentat-o deseori cu arcul în mână. Deşi este identică cu Atena a grecilor şi
cu HOKHMA-Şekina(SLAVA LUI DUMNEZEU DIN BIBLIE) in ea, erau înţelepciunea,
priceperea, meşteşugurile,artele şi îndemânarea de a aface acele unelte, arme,
mecanisme, instrumente sau clădiri şi vase şi veşminte.)
LUGOJ_LUGAJ_LUGASLUGOJ
zeitate daco-celtică-sarmată Lugoj la celţi,Lugoj la daci, Lugas la Traci ,Lugas
laHispanicii iberici şi Lugajav la Sarmaţi.
Are strictă legătură cu ritul, cu credinţa POLISTAILOR-OBASOS ÎNTEMEIETORII DE
NEAMURI şi AŞEZĂRI VATROS sau VATROREX(Vătrari-) cu ritul CAVALERULUI
TRAC.,căruia i s-au dat de către istorici diferite interpretări deşi are doar una
singură, acela de migrator-explorator(colonist călare-explorator) în căutarea unui
cămin, a lumii noi şi a resurselor naturale.
CĂUTĂTORI DE PATRIE, ar fi şi mai clar. Cele două mituri nu se pot despărţi.
Fiindcă au ceva comun toate popoarele antice venite ca invadatori, colonişti –
exploratori au ajuns în sitatuaţii limită, situaţii extreme pentru om, în care viaţa
lor era în pericol. Atunci din pădurile seculare ale Europei în diverse locuri apăreau
nişte oameni , de obicei doar “un om” al paleoliticului inferiorlor, dar care îi salva.
În mod real un om al paleoliticului târziu un Cro-magnon R1-I acesta adevenit în
mentalitatea noilor stăpâni ai Europei identic cu MESIA din BIBLIE.
Oamenii neoliticului a culturilor „Cucuteni”, Cultura” Varna”, Cultura
„Tarniţa”,Cultura Cucuteni, Cultura„Agighiol”, Cultura „Hamangia”, erau semi-
nomazi erau superiori ca spiritualitate şi au excelat în câteva domenii, ca artă,
construcţii, brichetarea lemnului şi, olărit, veşminte şi construcţii megalitice uriaşe
cu tehnici neconoscute nouă. Mai mult ca sigur LUGOJ era un asemenea hominid
CRO-MAGNON R1-I adevăratul băştinaş al Europei. Aceşti umanoizi aveau
noţiunea de specie, dar nu aveau noţiunea , conceptul de naţie sau neam.Nu
aveau simţul prorietăţii. Ci aveau foarte ascuţit simţul umanitar-comunitar fiindcă
trăiau într-o societate colectivistă de tip”STUP” ca la albine. Totul era al tău şi
totul era al tuturor, cu o singură condiţie ca altul să nu aibe înaintea ta o nevoie,
o urgenţă mai mare de obiect sau unealta respectivă, chiar dacă era făcută de
tine.Puteai intra în casa sau în magazia oricărui trib Cro-magnon R1-I , oriunde în
Europa şi să iei orice obiect îţi plăcea sau aveai nevoie. Cu condiţia să laşi ceva
în schimb comunităţii, ceva la fel de util, necesar sau valoros, o altă armă, o altă
unealtă, blănuri sau hrană.Din această cauză ei nu aveau noţiunea de furt. Nu
aveau armată fiindcă considerau că lumea este a lui Dumnezeu, nu este a cuiva
anume. Nu se simţeau atacaţi şi nu aveau ideea de a ataca pe nimeni în afara
vânatului strict necesar vieţii, aveau doar MILIŢIE, nu aveau armată, nu aveau
noţiunea de soldat, om care să ucidă om şi să apere în permanenţă sau să ocupe
ceva anume. Aveau o societate tribal-comunitară. Toţi erau „tovarăşi” „fraţi pe
drumul vieţii”Ei bine un asemenea om unul singur apărea subit(neaşteptat) în
calea noilor invadatori, sau poate mai mulţi, dar apărea doar câte unul; şi îi
salvau salvau din situaţii limită, situaţii extreme pentru oameni, grupuri de
exploratori-invadatori . „ Aceştia erau „ COLONISTUL-EXPLORATORUL CĂLARE
(MIGRATORUL-CĂLAREA) celebru CAVALER TRAC Şi SALVATTOR era LUGOJ.
Etimologia ar fi următoare:
În limba celtică Leug =negru, în dacă Zălug= înalt şi pământiu,
i n Sarmată Zeleg= Păros-tuciuriu şi descrierea este destul de exactă a lui CRO-
MAGNON
Şi a doua silabă ar putea fi în paleo-celtică „ Gaj” şi Sarmamată înseamnă „oprit
în schimb” În tracă Gajie înseamnă „oprit în schimb”. În dacă „ Goj” = „oprit în
schimb” „ în schimbul vieţii-în loc oamenilor”
Log= Jurământ sacru, făgăduinţă Paralog în tracă = Cuvânt de necălcat, jurământ
ceresc-uman .Iar în dacă Zălog= garanţie pentru viaţa ta (în oprit în schimbul
vieţii) sau jurământ sacru.
În greacă LOG şi LOGOS înseamnă CUVÂNT DE OM-JURĂMÂNT CONŢINUTUL
COMUNICĂRII UMANE . din aceste două cuvinte sau cu aceste două cuvinte a fost
denumit SALVATORUL acestor grupuri de exloratori-invadatori. A fost denumit
LUGOJ . Conform legendelor antice a apărut în trei locuri , lângă Lion în Franţa , ,
în Catalania la Lugaj Los-Lucasj şi la Lugoj înRomânia Banat. Unde erau TEMPLE
SFINTE, locuri sfinte ale lui MESIA-SALVATORUL . Dar acesta se dăruia în
schimbul lor, iar cei salvaţi trebuia să dea naturii „ ceva în schimbul vieţii lor,a
salvării lor” Numele acestui salvator era format din culoarea lui PĂROS-
ÎNTUNECAT şi „JURMÂNT(OPRIT ÎN SCHIMB) pe data de 1 Agust şi 1 ianuarie
erau sărbătorite conform mărturiei textelor latine a lui Marcianus Gratzianii şi a lui
Cezar, că în aceste zile se celebra acest festival al ZEULUI MERURIS_JUPITERI :
” numti de gali şi de iberci şi chiar până ladarnadani LUGAS” De multe ori preţul
la schimb însemna să faci ceva cu preţul sacrifiului uman . De obicei erau salvate
din viituri, alunecări de teren animale ,păsări şi alţi oameni. Şi trebuia să
regeneerezi natura chia cu preţul vieţii tale. La fel făcuse şi acel LUGOJ
SALVATORÎNTINAT-PĂROS, „ÎN SCIMBUL VIEŢII TALE” probabil, Salvatorii lor au
murit în locul lor……esteposibil,este o variantă istorică logică şi demonstrabilă.
Seamănă cu ce a spus Iisus:”nu este dragoste mai mare în om decât de bună
voie să-ţi dai viaţa pentru prietenii tăi”.”-Evanghelia după Ioan. Celţii, Bastarnii,
Marcomanii, ibericii –gali, germanicii, dardanii ,garii (garmanii)
agatârşii,dacii,tracii şi sarmaţii credeau şi iubeau pe acest LUGOJ, pe care romanii
l-au confundat cu JUPITERI-DESTINUS_MERCURIS Jupiter ascuns în Mercur.
Se spune că din Bendis a ieşit o fică Lele şi Besna Baszna la celţi probabil BEZNA
în limba dacă :” ÎNTUCIMEA ADÂNCĂ”sau „ÎNTUNECIMEA ÎNŢEŢOŞATĂ” a devenit
atributul negativ al diavolului a RĂULUI „PEZMA „ la celţi sau „PIZMA” la daci
„POZMA” la Sarmaţi este echivalentul lui Satan Diavolul (tatal dracilor). Lele a
avut multe fiice nume Yele Yele ZAGER( YeleZagăr) Yele Valter(Vâtar)
Vâltoare.Spirite ale apelor, lacurilor, râurilor, ale râpelor a mlaştinilor, erau legi
sensibile ale ECOSITEMULUI VIU FLORĂ-FAUNĂ, ceea ce noi am numit
ECOSITEMUL VIU.
BISNA-BEZNA-BASNA
Bezna este un amalgan un complex de fenomene naturale care preced hazardul
natural(dezastrul). Bezna este un SPIRIT nu zeiţă, este o fică a lui ATHANA –
BENDIS=SLAVA LUI DUMNEZEU (DERZALES – ALDEA ŢARN(TARANIS).
Ea apare la Vikingi Beznorge , la ceţi Besna şi varianta irlandeză Bisna, în Tracă
Basna, iar înSarmată Buzna sau Nevala=Neaşteptă. În limba dacă „ Benzna-
Năvala”.Ea iniţial avea aceaşi poziţie ca BENDIS şi acoperea măreţia lui
DUMNEZEU CEL UNIC, în chip pământesc, în straturile atmosferice. Dar conform
religiei celtice şi tracice , de aici presupunem că asemănător era şi la daci:-
Bezna s-a apucat să judece singură pe oameni şi să se răzbune, fiindcă ea a fost
aleasă să de DUMNEZEU la POTOPUL CU APĂ, a fost favorita lui DUMNEZEU –
DERZALES, atunci când BENDIS urma să fie RAR_VĂZUTĂ şi nevăzută. După
POTOP, când a avut mână liberă a prins gustul de a fi asemeni CREATORULUI
=ZEMISLA în dacă SEMASLA înceltă ZAMASLA= în tracă. Ea aprovocat DEZASTRE
şi a adus JUDECATA şi NIMICIREA multor neamuri de oameni şi soiuri de animale
după cheful şi capriciile ei. Atunci a fost despărţită de Bendis şi aruncată din
cerurile spirituale doar în cerul-pământului(peste faţa pământului).De furie nu a
urmat căinţa ci sa alăturat lui Pizmor (Pizma)=Diavolul la popoarele Europene,
daci, traci, sarmaţi, celţi era acelaşi cu Zeul MALUS de la etrusci şi latini. Se
spune că în locul eiDUMNEZEU şi-a creat o altă interfaţă, un alt SPIRIT
asemănător numit Cheasza-Zmega(la celţi) sau SMOG, la Traci Jgheaţa, la Daci
Ceaţa. Bezna provoacă dezastre naturale întunecând cerul deaspura oamenilor
făcându-i să creadă că DUMNEZEU este AUTORUL acelor dezastre, caoamenii să
dea vina pe EL, să-l condamne în inma lor ca VINOVAT. Făcandu-i să creadă că
a venit apocalipsa, „JUDECATA –DE_APOI”. De fiecare dată CREATORUL=ZEMISLA
a salvat viaţa şi formele de viaţă ale lumii, dovedindu-şi dragostea şi dovedind că
El nu a creat lumea spee a o distruge spre a risipi fără cuget tot ce a creat, tot ce
a sperat şi a rânduit să existe. Repet faptul că nu era zeiţă, ci un SPIRIT CERESC
al NATURII care nu avea FIINŢĂ PROPRIE PERMANENTĂ, ci se întrupa se
personifica(devenea vie,era trezită la viaţă) doar la anumite date, cicluri de ani,
sute sau mii de ani şi doar la anumite date .Având în ea un complex de fenomene
naturale. Besna este un ÎNGER –CĂZUT.
YELA
Iela era o fiică a Spiritului Feminin Bezna(Basna în tracă_Besna în celtă) acesta ar
corespunde unui ARHANGHEL-DE RANG SUPERIOR după înţelegerea de azi a
BIBLIEI,dar un Înger căzutdespărţit de Athana-Bendis=Slava lui Dumnezeu . Iela
era alcătuită din energie halucinogenă şi feromoni( duh de femeie) ea a avut fiice
şi adepte dintre oameni, dintre femeile oamenilor care au devenit spirite neodihnite
IELE.. Aveau şi o calitate pozitivă deşi erau prim menirea lor spirite malefice
letale. Ele triau credincioşii daci de cei fără nici un fel de credinţă sau
discernământ. Ele îndemnau pe călători să mânânce muşchi de pin ( narcotic
halucinogen mai puternic decât heroina) , să consume rapiţă , cânepă (leacul
câinelui).Cei prinşi în mirajul lor erau pierduţi definitiv inclusiv mintal. Unii
arheologi cred că erau zeiţe. Nu formau în mintea dacilor conceptulde zeu.FIINŢĂ
–CREATOARE DE SINE STĂTĂTOARE ( CU FINNŢĂ PROPRIE PERMENENTĂ) , ele
fiind forţe ale naturii care se personificau doar la anumite date pe an şi doar la
anumite ore. De exemplu în timpul unei aure boreale sau au unui fenomen
asemănător, doar în prezenţa sulfului şi fosforului în atmosferă sub formă de
ceaţă ( gaze toxice letale ,halucinogene).De multe ori colaborau cu Merghane şi
Zebe la celţi (Morgane) fice ale lui Morgan Spiritul Morţii.De aici aderivat mitul
Delirului Creat de anomaliile naturii-a apărut mitul şi ritul „FATA MORGANA”. Dar
nu aveau întotdeauna legătură. Un dac credincios nu se lăsa ispitit , consuma
întodeauna lapte în vaporii de sulf şi fosfor sau monoxid de carbon din ceaţa şi
turbăria din mlaştini şi aruncau înaer 1 l de ţuică de ienupăr sau mied. Temporar
vaporii de alcool dizvolvau componenţa şi efectele sulfului sau a monoxidului de
carbon. Suficient cât să pleci de acolo.Yele erau fenomene naturale rar întâlnite
de tipul curbării luminii şi reflexia captată inversă. Sau lumina unui curcubeu
prelungit unde aerul era rarefiat. Dacii le alungau pe data de 1 Ianuarie sau de
Sânzâiene în Aprilie-Mai (acum corespunde cu ultima zi a Rusaliilor)
MERLANUS_MÂRLAN- TAPEU’PROSTE
Zeitate ceto-dacă şi germano –sarmatică denumitî şi Tapeo Proste zeitate a
Prostiei , opusul Înţelepciunii spirit care te ţinea departe de ATENA-BENDIS
SPIRTUL ÎNŢELEPCIUNII, SLAVA lui DERZALES ALDEA_ŢARN(TARANIS) era gonită
de ROSALION sau SÂNZÂIENE lacelţi, dardani, marcomani, germanici şi la geto-
daci cu focuri pe dealuri şi cu strigăte pe uliţele satelor şi cătunelor. Pentru a
alunga prostia cea păguboasă dintre oameni. Fapt pomenit şi de Solomon
:”Înţelepciunea aprinde lumina pe înălţimile pline cu neguri. Înţelepciunea strigă pe
uliţe şi străzi :”Nebunilor până când iubiţi prostia ?” Eclesiast şi Proverbe. Erau
strigate pe ulţelesatelor din Europa. Pilde şi erau pomeniţi zeii-zeiţele,spiritele
naturii cereşti şi tereste, zânerii, zânele , lele şi toate yelelele , sfinţii kugai-polistai
şi kugaii – ktistai şi toţi eroii şi mai presus era strigat Derzales
ALDEA-ŢARN(TARANIS)
CAVALERUL TRAC – Tânăr zeu al tracilor balcanici şi danubieni, reprezentat
călare, adesea în scene de vânătoare. Atributele şi originea zeului sunt
deocamdată obscure. Numit „Theos Heros”- stăpân căpetenie, mai apoi semizeu
de origine muritoare iar în varianta romană, „Deus sanctus Heron”, unele imagini
ale călăretului trac sunt însoţite de inscripţii unde numelui „Heron”, „Heros”îi
urmează adesea diverse epitete: „Invictus” – Nebiruitul, „Aeternus” – Veşnicul,
„Katahtonios” -Stăpânul morţilor, „Ktistes” – întemeietorul de neamuri, mai des
„Vetespios”. Iconografia românească l-a păstrat în chipul Sf.Gheorghe.
GEBELEIZIS sau ZEPAD- GERUDA(GERALLA)
GEBELEIZIS – Zeu geto-dacic al cerului înnourat şi pluvial, diriguitor al furtunii şi
al fulgerelor, în onoarea sau împotriva căruia dacii trăgeau cu arcurile (după unii
istorici spre a purifica faţa zeului ceresc risipindu-i norii, după alţii spre a-i
reproşa norii excesivi, aducători de grindină şi de trăsnete primejdioase pentru
păduri, gospodării, grâne şi pentru viţa de vie). Această practică e înregistrată şi
în alte zone geografice, tirul aglomerat de săgeţi şi strigătele masive puteau creea
curenti de aer ce risipeau norii (V.Kernbach). Gebeleizis e amintit numai de
Herodot care îl citează imediat după Zamolxis ceea ce a dus la false presupuneri
că cei doi s-ar confunda. În iconografia românească s-a păstrat ca Sf.Ilie.
Egalius Metius poetul Umbriei şi istoricul latin spune că Dalmaţii, galii(celţii)
dardanii până în Dacia au istoria aceasta. Când lumea era îngheţată a trăit un om
numit SEMNUS-NUI căci el este cel ce a născocit semen şi imagini pentru literele
scrisului.În acele vremuri Zamisle s-a certat cu fiul său Gebulgus – Geralalla . Era
spiritul zăpezilor veşnice a vântului mai rece ca Hadesul şi a gheţii de “o mie de
ani” . Răul Malus a aruncat treistele pe pământ şi a ăcut să moară lumea uriaşilor
a ciclopilor a reptilelor uriaşe(dragonilor) şi jumătate din făpturile de atunci au
murit. Acest lucru l-a făcut în ascuns fără ca Dersalus să ştie .Furios unul dintre
zeii ce sfinţi şi înţelepţi s-a mâniat pe Creator, chiar pe tatăl zeilor, cî a permis
tacit ca răul să distrugă lumea şi să lase răni adânci. Şi a îngheţat pământul mii
de ani. Iar în aceste mii de ani a păstrat în gheaţă şi în rocile munţilor acele
făpturi :şi le-a refăcut, dar Tatăl zeilor nu a voit să le redea viaţa. Aducând în
lume alte animale asemănătoare lor, dar diferite şi cu totul schimbate.Atunci a
fost un potop cu multe inundaţii ce au acoperit lumea locuită. ŞiSEMNUS a trecut
şi trăit. Atunci Derzales a luat înfăţişarea unui om şi a rupt zăgazurile apelor
termale de sub pământ şi a dopurilor vulcanice şi gheaţa s-a topit .Atunci a fost
potopul.Acest om a scos pământ din gheaţă şi a topit gheţurile după mii de ani
mai mult ,a făcut ca apelelui Valor(Valur) Poseidon să se tragă şi a scos pământ
de sub ape. Atunci s-a infuriat Gebulgus şi s-a luptat cu omul acesta .În timpul
luptei Gebulgus şi-a dat seama că se luptă cu Creatorul zeilor şi i-a părut rău
amarnic. Dar a voit să silească pe creator să lase lumea în puterea lui sub
gheţurile cele veşnice , o lume a zeilor, fără ca Răul să mai lovească lumea fiindcă
nu-i a lui. Şi a refuzat să desfacă gheaţa, să topească gheaţa de pe faşa
munţilor şi a pământului. Reproşind-ui Creatorului că a permis Diavolului să
lovească lumea, că s-a răzvrătit mai presus de zei şi totce este vrednic de
închinare, iar El a tăcut ,a permis catastrofe greu de închipuit şi mai ales detrăit în
ele, în interiorul acelor dezastre. Toate aceste vorbe le-a auzit SEMNUS care la
barbari şi la dardani şi dalmaţi se numea Zgerar , Zgarar se numea la gali.El a
trăit în ape şi după ce apele s-au tras de pe faţa pământului. Iar Jupi care este
Zmisla (Genitur PATER_DEORUM) l-a lovit peGheballa în plex şi i-a luat suflarea
rece. Şi lumea sa încălzit în ani, în luni şi în ceasuri. 160 de zile apele gheţurilor şi
cele termale au acoperit lumea. Zemisla a voit să dea pământul,uscatul omului şi
animelor cele noi cu sânge cald.Dar nu la socotit în aceaşi clasă de nesupunere şi
rebeliune cu MAGNUS MALUS (Diavolul) care Ilirii şi dardanii îl numeau
Pizmeriuiar galii Pizsmor. Şi a văzut cum Gebelgum – Geralla a refăcut toate
animale străvechi, le vindecase arsurile şi le-a păstrat adormite în gheaţă.Văzând
atât de multă compasiune şi iubire pentru toate făpturile le-a trezit la viaţă, însă
nu pe toate.Şi l-a înobilat cu o autoritate, aceea de a îngheţa arsurile şi rănile şi
de a a ţine sub gheaţă microbii şi bolille care ucid lumea.I-a dat în puterea lui
izvoarele freatice, şi debitul lor, fulgerele şi apa norilor, care nu au voie să se
amestece, parte din ape, parte din gheţuri şi din lupta lor vine gerul, frigul cumplit
şi furtuna. Astfel apele de sus şi ele de jos se luptă veşnic ,fiind oprite,tăiate doar
de fulger şi tunet.În amintirea acelei lupte între lumea veche şi cea nouă dată în
putere omului.Iar numele lui SEMNUS cel ce a văzut aceste lucruri şi le-a scris
primul cu semn a fost NUI( Nimic-Viu ) Zgerar.După Potopul zecilor de inundaţii,
după topirea gheţurilor ,oamenii au ieşit de sub pământ şi din peşteri şi s-au
lărgit mult numărul lor ,apoi sau răspandit pe pămant,iar Gebulg a fost legat şi
împiedicat de CONSILIUL ZEILOR CEI SFINŢI ŞI ÎNŢELEPŢI să coboare lumea
gheţurilor sub pământ şi nu i s-a îngăduit să ucidă pe oameni.În acele vremuri
Morganus ( Hades) a fost obligat de Zei să lungeascămult zilele oamenilor.Dar la
sfârşitul acestor lucruri, li sa măsurat viaţa la 120 de ani după lungimea pielii lor
120 de degete,ca să nu fie aidoma ca ZEII CEI ETERNI! GEBUGLGUS a rămas ,dar
puterea i-a fost ascunsă în două locuri în GHEBEEA care este între Dardania şi
Dacia şi cealaltă in Bulga Belgium.
”Citatele au fost din manuscrise antice romane.celto-romane şi Dalmato-romane.
Iulius Cezar , Commentarii de Bello Gallico 6:17-18
Marcus Annaeus Lucanus. Bellum civile , Cartea I, ll.498-501
Egalius Metius ^ CIL XIII, 06572 , CIL XIII, 04507 , CIL XIII, 06455
ZÂNĂ-SENA-ZXENA
Este un SPIRIT CERESC IEŞIT DIN DUMNEZEU. Dacă echivalăm cu înţelesul biblic
în care aufost educaţi toţi europenii în ultimii 2011 ani, atunci ZÂNA(ZINA) sau
SENA ar fi echivalentul şulcheruvim-şadaim de rang foarte înalt APROAPE CA
DUMNEZEU,dar nu era ZEIŢĂ. Cuvântul dac pentru ZEIŢĂ era PONOSA (în celtă
PONESA) sau ZIŢA ( SITA =în celtă ) PONOSSA înSarmată.După creştinare
denumirea de PONOSSA a căpătat înţelesul rău(peorativ) de belea,neacaz mare,
necaz repetat. Mai précis “NECAZ-PEDEPSIT”, fiind ponoasele care le sufereau
păgânii (paganus ) ţăranii care nu se creştinau s-au practicau pe ascuns
credinţele străvechi euro-dacice. Aceste necazuri se materializau în
pedepse,persecuţii ,calomni şi oprobiul(batjocură publică) şi marginalizare socială
prin îndepăratarea de BISERICĂ, izolarea decomuniatea umană activă.Nimeni nu
dorea ponoase şi cu timpul au renunţat la PONOSSA sau ZÂNE şi au rămas doar
în cântece,colinde şi legende.
Zânele nu aveau niciodată aspect şi attribute malefice-diavoleşti. Fiind ingeri de
RANG ÎNALT care locuiau cu oamenii şi aveau în pază CREAŢIA. O vegheau,o
păzeau , o ajutau ,o susţineauşi o apărau miltar folosind-use de puterile lor
PARANORMALE (anormale oamenilor), puteri naturale şi fenomene naturale rar
întâlnite,denumite ANOMALII. Fie POZITIVE ,fie NEGATIVE (CATACLISMICE).
Fiecare animal,fiecare specie de animale ,păsări,vite ,reptile,pomi ,apele şi munţii ,
câmpiile aveau ZÂNELE lor protectoare-călăuzitoare şi sustinătoare. ERAU
SPIRITUL LOCULUI. Numite şi TARGHOST şi DRAGGHOST =dragostea locului
( dragostea Creatorului faţă de acel loc).Erau sinonime cu
frumosul,iubirea,dragostea,mângăiere şi melancolia.
ZÂNER-SENER-ZENEREG
Existau şi ZÂNERI de sex masculine. Aceste fiinţe terestre erau SIMBIOŢI, unii se
întrupau periodic,ciclic alţii posedau trupul unui bărbat sau femei.Pe care îl locuia
până la deces. Oricuma ceste persoane dispăreau în sălbăticie, în locuri neumblate
de oameni,sau foarte rar umblate.Nimeni nu ştie cum murea un ZÂN (Zâner) sau o
ZÂNĂ.
ZAM-ZAMMAN
Zam = Om trupesc (Om cu trup) Zom = (Om energetic ca sumă a sentimentelo rşi
a infirmaţiei care o are pe cale moştenită şi care o acumulează el)Zam este UN
SPIRIT ÎNTRUPAT şi este echivalentul lui ADAM din Biblie. Conform credinţelor din
Europa Zam a fost creat de Zamisle=Creatorul Aldea(Olden/Olthen)= Străvechi în
munţii dinpustia lui Hita(hetiţi) în Munţii LU-CRAMEN în celtă LUGOSTEAN
,Lugberg în germanică antică,LOGOCREAMĂN (Munţii Stâncoşi şi negrii din Pustia
Sinai .Acolo credeau Europenii că între Ofir şi Măru(Merru) adică între Iudeea –
Madian şi Etiopia Dumnezeu a făcut pe om . Întâi a făcut o ZAMAL, o piele care
să-I placă omului şi a făcut-o s-o schimbe vreme şi albă şi roşie şi neagră şi
arămie. I-a făcut organe ,oase şi simţuri ;şi i-a întocmit după perfecţiunea LUI
,după Însuşirile LUI .
“Un ZAMALA =trup de carne(fizikon) a pus trupul în piele : şi pe omul care locuia
la EL, la pus înlăuntrul trupului lui, l-a pogorât la viaţă în sânge şi în carne
simţitoare, ca adormită şi a făcut să fie vie şi a suflat suflarea de viaţă în nările
lui.Suflarea umblă în tot trupul omului curăţindu-l şi orice spurcare a omului se
curăţă cu următoarea suflare . Dar numărul umblării SUFLĂRII DUMNEZEIEŞTI şi
MIJLOCIRII la DERZALES este de 43.800 de rugi apoi se urcă laKUGAŢARN la
ZEMILLA_ALDEA .
Curios este exactitatea celor 43.800 de suflări ciclice. 365 de zile = 120 de ani,
maximul atins de om, îngăduit omului să trăiască n trup de carne.
Marcus Annaeus Lucanus. Bellum civile , Cartea I, ll.490-4908-501
ZEMILLA_ALDEA = CREATORUL STRĂVECHI, SEMALA(SEMALON)-OTHEN= în
celtă,bură sau limbile germanice. Iar această fiinţă care avea piele=ZAMAL şi trup
simţitor şi viu= ZAMALLA , afost numită ZAM în dacă, ZOLME ( SOME) în
sarmată. ZAMMAN (Seman) în celtă, bură dardană sau în germanica antică. Acest
ZAM a umplut lumea şi a ajuns în în TARANIS (PĂMÂNTUL LUIDUMNEZEU) sau
EUROPA., mai întâi în TARABAST (Pământul bun. “Ţinutuş Plin cu belşug”) apoi în
TARAGERLLA ( Ţinuturile îngheţate)“
În aceste locuri celţii , germanii, dardanii toţi până la sciţi şi sarmaţi îşi li se
revela din ceruricum a fost întocmit omul, unde şi rostul lui pe lume. În aceste
locuri se ridicau un telplu(Kelt)un Zamschat în care se amintea facerea
omului,rostul lui şi răspândire lui în lume cea creată deZemisla Aldea =Creatorul
Stăvechi.O lume plină cu zei şi spitrite terestre care locuiau impreună cu oamenii
şi animalele.Căci aşa credeau ei şi erau convişi puternic . Şi credinţa acesta nu
era o legendă ci mergeau în peşterile lor şi aveau râpele lor unde erau oasele unor
oameni străvechi, şi animale mari şi dragoni şi oase de reptile şi de urşi şi porci
de apă prinşi în sdimente şi rămaşi în piatră. Şi cu acestea îşi întărea convingerea
că nu se mint pe ei şi pe urmaşii lor !Acolo li searăta Ţara Hitattala
(Hitatalma=Hitiţii şi Munţii Lugmunt (Lugberg)=Sinai în ţinutul cel mare şi
necuprins al Ţării Măr(Merru)=Etiopia-Africa, unde a fost prima oară întinsă o
ZAMAL =piele şi a fost aşezată în ea o ZAMALLA=carne simţitoare adormită şi a
fost trezit întâiul om şi având suflare şi tot ciclul suflărilor până la morg în braţul
lui Morgan(Morţii)” ^

Curios este că că toate popoarele din Europa foloseau etimologic aceaşi rădăcină
pentru acestecuvinte.Practic fiind doar pronunţate altfel.Şi acest lucru dovedeşte
că toate limbile din Europa au rădăcină comună în paleo-istorie ,fiind probabil
GRAIURI,DIALECTE , nu limbi şi pe scheletul lor sau format limbile naţionale în
chip distinct.Pracic pentru cuvântul om toate popoarele, celţi,iberici,britani, vikingi,
motani,gorani,garmani,germani, dardani,traci,iliri,sarmaţi,dalmaţi şi daci foloseau
aceleaşi cuvinte pronunţatedoar altfel .SOMES este SPIRITULOMULUI sau OMUL
SPIRITUAL(energetic) din care derivă cuvântul OM din româna modernă.
SENSUL NEGATIV, PEORATIV ZAM= LOC PENTRU NEBUNI.
Probabil puternic influenţa de Religia creştină care căuta perpetuare omului
lăuntric,omul-duhovnicesc. Acest lucru a marcat şi definiţia mentală a cuvintelor
în mintea daco-romanilor(românii) care au eliminat cu timpul cuvântul ZAM =OM
TRUPESC , în favoarea lui SOMES(ZOM)=OM . Cuvântul ZAM a căpătat
seminificaţia de RĂTĂCIRE,NEBUNIE,PIEIRE.(sub influenţacreştină care spunea că
omul trupesc este nebunie, alergare în zadar. Şi prietenia cu lumea cu omul
lumesc este vrăjmăşie cu Dumnezeu).
Posibil sub influenţa acestei credinţe, poporul dac-romanizat (românii la formarea
lor) au alescuvântul ZO şi forma OM ,şi au renunţat la cuvântul ZAM. Pe teritoriu
României fiind trei localităţicu acest nume. ZAM-Hunedoara, Zam –Alba Iulia,
ZAM –Olt. Şi in toate aceste localităţi există OSPICII sau Azile de abandonaţi şi
personae cu grave dizabilităţi) Şi nu întâmplător românii au ales aceste localităţi
ca loc pentru OSPICII . având undeva adânc întipărit forma peiorativă , a
cuvântului ZAM , asociind de zorii alcătuirii neamului românesc acest cuvânt cu
perceptul creştin : “OMUL TRUPESC ESTE NEBUNIE şi ALERGARE ÎN ZADAR” . Au
asociat nedenumirea,înţelesul de ZAM =OM TRUPESC , cu un loc special pentru
nebuni şi cei pierduţi irecuperabili pentru societate,abandonaţii şi alienaţii mintal)
.ZAM = dacă
SZAMO=tracă
ZAMMAN= celtă
ZOLMAN=germanică
ZAMLAN=dardană
ZAMAL=helvetică-cimbră, hermană.motană, garmană(goţii)
SAM=iberică
SZOMA,ZOM=sarmată.
Nu tăgăduiesc faptul că aceste naţiuni şi-au dezvoltat independent,o limbă
proprie,o cultură proprie,dar doate au o moştenire comună de 16.000-60-000 de
cuvinte commune dar pronunţate diferit şi idei religioase şi credinţe commune.
Singurii cu care europenii, nu au făcut front comun au fost
latinii,harpii,cambrii,umbienii , aspargii (latii) ,latinii,sabinii şşi etruscii. Naţiuni de
origineMateză-Cartagineză (African –Mediteraniană Rift Vestic).Care au colonizat
Italia până la Alpi. Unde de la zei- limbă este vorba de o limbă clar diferită.
KOGAIONON – Mitologicul munte dacic în care a fost sediul lui Zamolxis sau
locuinţa marelui preot dac. Semnalat de greci, muntele nu a fost identificat.
Presupunerile au adus în discuţie celebre vârfuri muntoase precum Gugu, Ceahlăul,
Dealul Grădiştii, Omul, fiecare cu argumente pro şi contra. Anumite asemănări
semantice din unele izvoare greceşti impun prima ipoteză,semnificaţia numelui îl
impune pe Omul, de asemenea Sfinxul pare să aibă o semnificatie simbolică
deosebită. Dar toate sunt ipoteze romantice. Strabon scrie despre peştera de
retragerea lui Zamolxis: „Tot aşa şi acest munte a fost recunoscut drept sacru şi
astfel îl numesc şi getii;numele lui, Kogaionon, era la fel cu al râului ce curgea
alături.”(Geografia,VII,3,5). Acest citatlansează o interesantă ipoteză: numele mai
important ar fi al râului după care a fost numit şimuntele deci muntele este lângă
un râu însemnat (poate nu doar din punct de vedere al debitului).Găsiţi prezentat
mai jos un fragment dintr-o hartă veche care reprezintă râul Cogaeonus, prin
suprapunerea hărţii antice cu cea a României moderne, acest râu se identifică cu
Bicazul, care trece pe lângă Ceahlău, munte care a inspirat mulţi poeţi şi scriitori
români de-a lungul timpului, aşadar un argment solid în favoarea identificării
Ceahlăului cu Kogaiononul.
Hartă din colecţia „A Classical Atlas to Illustrate Ancient Geography” de Alexander
G. Findlay, Harper and Brothers Publishers, New York, 1849. Preluată de la
adresa: http://www.lib.utexas.edu/maps/historical/macedonia_1849.jpg
Deasemenea, se ştie că lui Zamolxe dacii i-au construit o locuinţă mare în
peşteră, deci pe vârful muntos trebuie să se afle ruinele acestei locuinţe în
peşteră. Autorii menţionează că dacii îşi numeau preoţii „călători prin nori” ceea
ce propune pentru localizarea acestui munte un vârf foarte înalt. Peştera mitică a
lui Zamolxe ar fi putut să aibă întortocheate galerii ceea ce ar explica dispariţia
lui.
PREOTII DACI – În literatura de specialitate, se întâlnesc trei categorii de preoţi:
1.KAPNOBATAII – „umblătorii prin nori”. Explicaţia denumirii s-a pierdut în
negura timpului.Probabilitatea cea mai mare o are călătoria în munţii cu vârfurile
înconjurate de nori, deci, în chilii asemănătoare călugărilor de azi. Se înţelege că
trăiau în simplitate, regim alimentar şi în meditaţie în faţa zeului lor (şi de ce nu
poate şi al nostru pentru că există izvoare care ne spun că dacii credeau într-un
zeu suprem căruia nu îi spunea numele, nu de frică, ruşine, sau alte motive, ci
pentru simplul fapt că nu îi puteau exprima complexitatea).
2.KTISTAII – „întemeietorii de neamuri”. Făcând apel la atât de controversata
„interpretio graeca”pentru a sublinia posibilitatea ca grecii să se fi înşelat: un
posibil înţeles al numelui acestor preoţi era „întreţinătorii de neamuri”,
„vindecătorii de neamuri”, deci renumiţii medici daci. Ca o dovadă în plus aceeaşi
observaţie se potriveşte şi polistailor: „întreţinătorii de oraşe” sau cavalerilor
traci:”întreţinătorii de neamuri”, „apărătorii de neamuri”. Aceşti preoţi erau
renumiţi prin tehnica lor de vindecare prin care începeau cu sufletul şi continuau
cu tratarea trupului. De aceea aveau probabil nevoie de religie sub o formă pe
care nu o mai cunoaştem azi (sau poate da:bioenergoterapia). v.Derzelas.
3.POLISTAII – „întemeietorii de oraşe”. La această castă preoţească denumirea ei
îi propune ca şi membri pe învăţători care trăiau în oraşe unde erau sanctuarele
(vezi calendarele şi care nu erau potrivite ascetismului). Avem celebre exemple
pentru a susţine această teorie: Zamolxe, Deceneu.Aceşti preoţi-învăţători excelau
în ştiinţe (fizică, astronomie), morală, psihologie, filosofie, ultima,împlicând şi
religia.
4.PREOŢII LUPTĂTOR I – Strabo menţionează că tinerilor preoti daci li se predica
curajul. Aceştia fiind lipsiţi de teamă. Pentru ce altceva decât pentru prezenţa pe
câmpul de luptă? Rolul lor de a îmbărbăta oştenii, sau ca medici-militari, este o
prea simplă, rolul lor fiind, probabil, unul mult mai complex. Aşadar o nouă castă
care nu a fost înţeleasă de autorii antici deci nu a fost menţionată decât de
Iordanes care ne spune că „armata lui Filip al Macedoniei fu împrăştiată de preoţii
geţi”,aşadar propunerea îşi găseşte argumente, deloc de neluat în seamă. Şi aici
există un exemplu celebru: preotul-vicerege Vezina, care a luat parte la lupta de la
Tapae. Este posibil ca preoţii,bărbaţi fiind, să fi fost organizaţi în momente grele
sau în mod uzual, în contingente speciale de războinici sau medici, auxiliari, etc.
RITUALUL DE ZEIFICARE - Se poate observa un fel de cale pe care marii preoţi
trebuiau s-o urmeze. Să cunoască mari religii şi concepte filosofice chiar dacă nu
aderau la ele. Aici se poate menţiona că probabil nu este vorba de o instruire a
preoţilor daci în ţări străine deoarece ei deţineau cunoştinţe pe care egiptenii şi
grecii nu le aveau. Cu siguranţă, un flux de la daci la egipteni şi greci e mult spus,
mai corect ar fi un schimb de experienţă, dar adevărul este ascuns în izvoare
antice pierdute. Apoi marii preoti întorşi pe pământurile natale se asociau cu
regele. Din nou se poate considera că preoţii nu-şi convingeau regii să li se
asocieze ci doar urmau un obicei existent deja (există ca exemple, Zamolxis,
Decenu, Vezina). Undeva în acest răstimp, marii preoţi trecând de un anumit prag,
o anumită probă complexă, sunt zeificaţi. Oricum este foarte probabil,că dacii
aveau nişte legi foarte vechi după care se ghidau cu stricteţe.
ZAMOLXE - Controversele asupra personalităţii lui Zamolxe au început să apară
odată cu menţionarea lui de către Herodot şi continuă până astăzi. Părintele
istoriei, reproduce poveşti care spun că Zamolxe a trăit în ultima jumătate a
secolului al VI-lea îen şi nu a fost un zeu închipuit, ci un daimon. De altfel el este
considerat unul din cei trei profeţi ai lumii (Zamolxe, Zaratustra şiMoise), însă
numai despre Zamolxe există izvoare „ştiintifice”. De ce a devenit aşa celebru
acest”rege al nostru […] ca zeu ce este” (Platon,Harmides,156)? Pentru că a fost
un erou civilizator, un preot venerat de toate castele: de kapnobatai care i-au
moştenit obiceiul de a trăi retraşi, de ktistai care au învătat meşteşugul vindecării
de la el, de polistai care nu se ştie de unde deţineau fantasticele cunostinţe pe
care le predau mai departe, de „preotii-războinici” (şi ostaşi) care rosteau numele
lui în bătălii, de regi care se pare că au preluat belaginele de la Zamolxe. Cât
despre retragerea lui în peşteră şi apariţia după 4 ani nu a avut rolul de mister
iniţiatic ci a fost olecţie pentru poporul care poate nu mai urma vechile legi (acest
domeniu al pildelor în care daciiexcelau, 4 ani fiind poate perioada în care poporul
s-a convins de necesitatea învăţăturilor sale). În plus această situaţie pare să se
potrivească cu momentul când Zamolxe redactează (sau mai corect spus le
rescrie adaptându-le condiţiilor contemporane) necesarele belagine. Dacii au
recunoscut în Zamolxe, omul complex demn de luat drept model, zeificarea venind
în mod natural.Duhul Sfânt persista în Biserica Ortodoxa

în mod natural.

Комментарии