Сообщения

Duminica Domnului..porunca a patra din Decalog

Tâlcuirea Apocalipsei .capitolul 2o

Tâlcuirea Apocalipsei

Sfânta Liturghie pe înţelesul tuturor   Sfânta Liturghie este o rânduială de sfinte rugăciuni, în timpul căreia se săvârşeşte - cea mai mare Taină a iubirii lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc - Jertfa fără de sânge întemeiată de Mântuitorul la Cina cea de Taină: „Iisus, luând pâinea şi binecuvântând a frânt şi a dat ucenicilor Săi, zicând: "Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu". Luând apoi paharul şi mulţumind, le-a dat lor, zicând:" Beţi dintru acesta toţi: acesta este sângele Meu al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor" (Mt. 26, 26-28).Scopul Sfintei Liturghii este Sfinţirea Darurilor şi Împărtăşirea credincioşilor cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. Sfântul Ioan din Kronştadt, menţionează: "Lucrarea pe care Dumnezeu o săvârşeşte prin Liturghie întrece prin măreţia sa chiar însăşi facerea lumii. Este cu adevărat o slujire cerească a lui Dumnezeu pe pământ. Hrăneşte mintea, cheamă lacrimi de umilinţă, de evlavie; adună pe toţi într-o singură unire frăţească, împreunează cerul cu pământul, oamenii cu îngerii. Oare de ce oamenii sînt atât de nepăsători faţă de Liturghie? De ce iubesc mai mult teatrul decât biserica? Din sărăcia judecăţii, din puţină credinţă şi din necredinţă şi mai ales din pricina patimilor acestei vieţi". Fiecare creştin ortodox e dator să pătrundă cu inima în profunzimea conţinutului Liturghiei. Din câte părţi este alcătuită Sfânta Liturghie? În două părţi mari: • Proscomidia, care se săvârşeşte în taină: • Liturghia propriu-zisă, ce se săvârşeşte în auzul credincioşilor. Ea se compune din: 1. Liturghia catehumenilor 2. Liturghia credincioşilor   CE ESTE PROSCOMIDIA? Proscomidia provine de la cuvântul grecesc "proscomizo" ce înseamnă „a aduce, a pune înainte, a oferi". Ea e rânduiala pregătirii darurilor de pâine şi de vin, care alcătuiesc materia Sfintei Împărtăşanii. Cum se pomenesc vii şi morţii la Proscomidie? Preotul scoate cît o mică părticică pentru fiecare nume ce se pomeneşte, din prescurile aduse de creştini, zicând: Pomeneşte, Doamne (citeşte numele). Aceste părticele scoase sînt aşezate pe discos alături de părticelele scoase din cele cinci prescuri mari din care se va săvârşi Sfânta Euharistie. Cât de minunat este acest moment ne relatează Sfântul Ioan din Kronştadt: "Când aduceţi la altar prescuri pentru a se scoate din ele părticele pentru cei vii şi răposaţi, intraţi în comuniune cu Domnul, cu Maica Domnului, cu Ioan Botezătorul, cu proorocii, cu apostolii, mucenicii şi cu toţi sfinţii. Cât de mare este Jertfa lui Dumnezeu!" Ce simbolizează Proscomidia? Pe de o parte ea preînchipuie naşterea şi copilăria Mântuitorului , iar pe de alta , Patimile Lui.   LITURGHIA CATEHUMENILOR este alcătuită din următoarele părţi: 1. Binecuvântarea preotului: "Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh ,acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin". Credincioşii, binecuvântând împreună cu preotul pe Dumnezeu, vor fi binecuvântaţi ei înşişi de El. Cine vine în locaşul bisericii lui Dumnezeu este ca şi cum ar veni în Împărăţia Lui şi se cuvine să-i aducă Domnului pocăinţă pentru că în Împărăţia lui Dumnezeu nu intră nimic întinat. 2. Ectenia mare. Este o rugăciune alcătuită din mai multe cereri pentru felurite trebuinţe sufleteşti şi trupeşti ale credincioşilor. La fiecare din aceste cereri credincioşii trebuie să răspundă: "Doamne miluieşte". 3. Antifoanele. Sânt trei imne care ne duc cu gândul la vremea când Mântuitorul era pe pământ, dar lumea încă nu-L cunoştea. Fericirile alcătuiesc antifonul din urmă, ele fac parte din Predica de pe munte, ţinută de Iisus Hristos oamenilor (Mt. 5, 3-12), şi închipuie începerea lucrării în lume a Domnului. Deschiderea uşilor împărăteşti la sfârşitul Antifonului al treilea arată că Mântuitorul iese din taina vieţii necunoscute de până acum şi Se arată lumii. 4. Vohodul mic sau ieşirea cu Sfânta Evanghelie, preînchipuie ieşirea Mântuitorului în lume spre propovăduirea Evangheliei; de aceea cântăm acum: "Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos". În acest moment credincioşii îşi fac cu evlavie semnul Sfintei Cruci şi se închină. 5. Imnul Trisaghion: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi". Imnul acesta a fost preluat de la îngeri şi combinat cu cuvinte din psalmi. Căci "Sfânt", strigat de trei ori este cântarea îngerilor, iar "Dumnezeu Tare şi fără de moarte" este al fericitului prooroc David. Biserica a adăugat la ele cuvântul: "Miluieşte-ne pe noi". În acest timp uşile împărăteşti continuă să rămână deschise, căci cântarea credincioşilor se uneşte cu a preotului din altar şi întreaga biserică este unită cu îngerii care slăvesc şi ei pe Dumnezeu în jurul Jertfelnicului ceresc. 6. Citirea Apostolului şi a Sfintei Evanghelii. Apostolul preînchipuie trimiterea Sfinţilor Apostoli la propovăduire. Preotul rosteşte: "Să luăm aminte", pentru a evidenţia că conţinutul celor ce se vor citi sînt de profunzime dumnezeiască şi hotărâtor pentru mântuire. În acest moment preotul aduce tămâie, care e simbolul rugăciunii curate de aceea în acest moment credincioşii trebuie să asculte cu evlavie cele citite. Citirea Sfintei Evanghelii simbolizează înseşi cuvintele lui Iisus, de aceea ni se cere să o ascultăm, stând drepţi cu cugetul şi cu cuvântul, căci ea ne descoperă adevărata înţelepciune, prin care ajungem la viaţa veşnică. Fericitul Augustin ne sfătuieşte: "Să ascultăm Sfânta Evanghelie ca şi cum Domnul ar fi înaintea noastră". Sfântul Ioan Gură de Aur , înainte de citirea Sfintei Evanghelii se ruga: "Doamne Iisuse Hristoase, deschide ochii inimii mele ca să pricep şi să fac voia Ta". 7. Ectenia întreită şi ectenia pentru catehumeni. Catehumenii sînt oamenii care n-au primit botezul, dar care se pregăteau să intre în creştinism. Ei aveau dreptul să asiste la liturghie până la cuvintele: "Cei chemaţi, ieşiţi!".

Sf.Apostol si evanghelist Ioan,Apostolul Dragostei.

ÎNTRERUPEREA POMENIRII BISERICEȘTI CA MĂSURĂ CANONICĂ ȘI PATRISTICĂ DE ÎMPOTRIVIRE FAȚĂ DE IERARHII CE ACCEPTA EREZIA CEZARIANĂ COVID-19

DE CE BOTEZAM COPIII? Temeiurile din Sfanta Scriptura si din Sfanta Traditie

Duminica a treia din Sf.şi Marele Post al sf.Cruci.

Boboteza 2019

Botezul Domnului