Mozaicul iudaic în Ortodoxie




Pe data 19.03.2017 am fost şocat de " Cuvântul Preotului "o emisiune realizata de TV.DROCHIA ...cu participarea protiereului Ioan Grigoraş..


El invata o învaţătura straina Ortodoxieii 

Taina Spovedanieii o socoate cu bani ..(drept dovada dând legea mozaica..deja combatuta de Ap.Pavel ) 

 Ep.Sf.Apostol Pavel catre Galateni.Cap-3

2.Numai aceasta voiesc să aflu de la voi: Din faptele Legii primit-aţi voi Duhul, sau din ascultarea credinţei?3.Atât de fără de minte sunteţi? După ce aţi început în Duh, sfârşiţi acum în trup?4.Aţi pătimit atâtea în zadar? - dacă a fost în zadar, cu adevărat.5.Deci Cel care vă dă vouă Duhul şi săvârşeşte minuni la voi, le face, oare, din faptele Legii, sau din ascultarea credinţei?6.Precum şi Avraam a crezut în Dumnezeu şi i s-a socotit lui ca dreptate.7.Să ştiţi, deci, că cei ce sunt din credinţă, aceştia sunt fii ai lui Avraam.8.Iar Scriptura, văzând dinainte că Dumnezeu îndreptează neamurile din credinţă, dinainte a binevestit lui Avraam: "Că se vor binecuvânta în tine toate neamurile".9.Deci cei ce sunt din credinţă se binecuvintează împreună cu credinciosul Avraam.10.Căci toţi câţi sunt din faptele Legii sub blestem sunt, că scris este: "Blestemat este oricine nu stăruie întru toate cele scrise în cartea Legii, ca să le facă".11.Iar acum că, prin Lege, nu se îndreptează nimeni înaintea lui Dumnezeu este lucru lămurit, deoarece "dreptul din credinţă va fi viu".12.Legea însă nu este din credinţă, dar cel care va face acestea, va fi viu prin ele.13.Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se pentru noi blestem; pentru că scris este: "Blestemat este tot cel spânzurat pe lemn".14.Ca, prin Hristos Iisus, să vină la neamuri binecuvântarea lui Avraam, ca să primim, prin credinţă, făgăduinţa Duhului.15.Fraţilor, ca un om grăiesc; că şi testamentul întărit al unui om nimeni nu-l strică, sau îi mai adaugă ceva.16.Făgăduinţele au fost rostite lui Avraam şi urmaşului său. Nu zice: "şi urmaşilor", - ca de mai mulţi, - ci ca de unul singur: "şi Urmaşului tău", Care este Hristos.17.Aceasta zic dar: Un testament întărit dinainte de Dumnezeu în Hristos nu desfiinţează Legea, care a venit după patru sute treizeci de ani, ca să desfiinţeze făgăduinţa.18.Căci dacă moştenirea este din Lege, nu mai este din făgăduinţă, dar Dumnezeu i-a dăruit lui Avraam moştenirea prin făgăduinţă.19.Deci ce este Legea? Ea a fost adăugată pentru călcările de lege, până când era să vină Urmaşul, Căruia I s-a dat făgăduinţa, şi a fost rânduită prin îngeri, în mâna unui Mijlocitor.20.Mijlocitorul însă nu este al unuia singur, iar Dumnezeu este unul.21.Este deci Legea împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Căci dacă s-ar fi dat Lege, care să poată da viaţă, cu adevărat dreptatea ar veni din Lege.22.Dar Scriptura a închis toate sub păcat, pentru ca făgăduinţa să se dea din credinţa în Iisus Hristos celor ce cred.23.Iar înainte de venirea credinţei, noi eram păziţi sub Lege, fiind închişi pentru credinţa care avea să se descopere.24.Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă.25.Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză.

la intrebarea unei enoriase :daca la marturisire se dau bani ..ascultati ce invata El....Anatema sa fie ..Îl Condamna :

  Pravila Bisericeasca ...

MĂRTURISIREA.


1907. -Pe cei ce nu pazesc legatura canonica dupa repetatele lamuriri si indemnuri, duhovnicul poate sa nu-i mai primeasca la spovedanie, ca sa nu se faca partas la pacatele lor, caci va da seama de sufletul fiecarui credincios inaintea lui Dumnezeu. De asemenea el nu poate sa ceara prin vorbe sau semne ceva pentru spovedanie, caci iertarea si vindecarea sufleteasca nu se poate castiga cu bani. -Trebnic p. 528.

A ÎNCĂLCAT CANONUL 7 .Sinod Ecumenic .punct .4 si Canonul 23 Trul.

Comentariul lui Ioan Grigoraş cu pilda vindecarii celor 10 leprosi si cu plata lor ..adica ritualul iudaic ..nu are comun cu CRESTINIZMUL ..Hristos i-a trimis sa duca tributul (plata) ca sa arate ca El -Hristosul e mai presus ca LEGEA ,dar îndeplineste legea ..caci Harul inca nu se dase Apostolilor ...Harul a fost dat pe urma si in DAR.

.MAT.10.8.Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi...

mai este oare loc ce invata Protoiereul Ioan Grigoraş??? 

Комментарии