Duhul Sfânt persista în Biserica Ortodoxa
Actualii Mijlocitori intre crestini si Hristos
Cambatere sectara -hulitorii sfintilor si invataturii Ortodoxe.
Hristos Mijlocitorul si Sfintii urmatori Lui si rugatori pt. noi catre Dumnezeu in ceruri....
Dumnezeu ne-a lasat un Mijlocitor care mijloceste pentru noi: pe Fiul si un mijloc de mantuire: Biserica, prin intermediul careia Hristos isi face lucrarea Sa in lume. Aceasta lucrare se face prin anumite mijloace de sfintire, purificare, iluminare si desavarsire care sunt sf. Taine, in general si rugaciunea, in particular, dar mai ales Sf. si dumnezeiasca Liturghie.De asemenea, ne-a trimis si un "Mangaietor care sa ne invete pe noi toate" si mai ales ne-a aratat noua, calea de mijloc care este - calea imparateasca, care ne tine intre margini, intre "prea mult" sau "prea putin".Nu se poate mantui nimeni de unul singur, fara ajutor, fara mijlocire si fara frati.De aceea, Domnul nostru Iisus Hristos a zis: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal Meu decat prin Mine." (Ioan 14:6)Deci, nu se poate cugeta mantuirea in afara unei relatii cu Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul lumii si "fratele nostru mai mare" sau " intaiul dintre frati, nascut din veci din Tatal si deofiinta cu El ". Asadar, "Fratele este viata ta"; prin el viezi sau mori...Coborand argumentatia teoretica la nivel practic, intrucat dupa cum afirma P. Tutea: "Crestinismul este absolutul coborat la nivel cotidian", putem sustine in continuare ca, orice om din orice categorie sociala, aflat mai sus sau mai jos in ierarhia valorilor, este incadrat de altii aflati la nivel superior si de altii aflati la nivel inferior, el fiind cuprins intr-un interval de spiritualitate marginit de propriile limite. Aceasta situare a sa la mijloc il face si pe el mijocitor intre el si altii, mai de jos sau mai de sus.Fiecare se asaza intr-o zona de echilibru in raport cu ceilalti. Dupa aceste criterii se formeaza si grupurile si prieteniile. Bineinteles, afinitatile au si ele un rol in inchegarea unor formule de convietuire.Fiecare, conform aceluiasi rationament este un mijlocitor pentru altii, fata de care manifesta afinitati, adeziune si compatimire.De aceea, Sf. Ap. Pavel sfatuia pe crestini: "Va indemn, dar, inainte de toate, sa faceti rugaciuni, cereri, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii" (I Timotei II, 1).In sensul acesta pot sa marturisesc despre minunile lui Dumnezeu si despre puterea mijlocirii in zilele noastre!De curand, trei tineri dorind sa curete o fantana se accidenteaza si isi pierd cunostinta in urma caderii lor pe rand intr-o fantana. Dorind fiecare sa salveze pe cel dintai cazut, unul cate unul coborand in putul adanc, datorita lipsei oxigenului isi pierde fiecare cunostinta fiind si in pericol de inec. Dupa efectuarea unor manevre de resuscitare la fata locului de catre un echipaj SMURD ajuns pentru acordarea primului ajutor, cei trei tineri sunt adusi in stare foarte grava la spital fiind conectati la tuburile de oxigen. In acest rastimp, parintii, fratii si prietenii sunt indemnati de un preot sa inalte rugaciuni la Dumnezeu, la Maica Domnului si la Sf. Parascheva. De asemenea, preotul respectiv apeleaza la cativa frati preoti si la alti cunoscuti monahi rugatori. Dupa aceasta mijlocire la Dumnezeu si la Sfinti, unul dintre ei isi revine imediat, iar ceilalti doi care fusesera in coma de gradul 3, respectiv 4, isi revin miraculos a II-a zi, dimineata, cerand apa si vorbind...Iata puterea rugaciunilor! Iata puterea mijlocirii si a solidaritatii intre crestini, intre frati! Unirea face puterea!
Slava lui Dumnezeu pentru toate!” În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi.”(II Corinteni; 5,20). “Fiţi urmatori mie, precum şi eu Îi sunt lui Hristos”(Corinteni 11,1) – Din nou, o chemare către mijlocire! Mântuirea, deci, se poate atinge și prin urmarea unui sfânt, care la rândul său îi urmează lui Hristos. Noi, prin urmașii direcți ai apostolilor (după duh – prin succesiune apostolică), îi urmăm lui Hristos Celui Viu, Care a viețuit pe Pământ în trup. Nouă nu ni se cere să-L urmăm în felul în care li s-a cerut apostolilor și celorlalți ucenici (adică, direct). Noi “ne luăm crucea și Îi urmăm”, oarecum metaforic, în mod indirect, prin fapte. În schimb, chemarea lui Hristos, de la vremea aceea, către tânăr, era cât se poate de concretă, de directă. Noi beneficiem de chemarea directă a unui alt următor (precum corintenii primeau chemarea aceasta de la Pavel).“Fiţi urmatori mie, precum şi eu Îi sunt lui Hristos”
Versetul de mai sus Îi aparține Sfântului Apostol Pavel(Corinteni 11,1). Este chemarea unei alte persoane decât Hristos! E mai mult decât o chemare; este o luminare a problemei noastre! Sfântul este un următor al lui Hristos. De la naștere până la moarte, câtă vreme trăiește, niciodată nu afirmă că el este “puternic” sau “sporit”. Darurile pe care sfinții le primesc (darul vindecării, darul distingerii duhurilor, darul discernământului, darul înainte-vederii, darul clar-viuziunii, darul stră-vederii, darul rugăciunii, darul nesomnului, etc…) reprezintă pentru aceștia o grea încercare în a nu cădea în mândrie și lăcomie. Reprezintă un motiv în plus de a-și păzi mintea și de a se smerii - foarte ușor, ar crede unii…
Motivul pentru care urmăm unui sfânt este acela că el este la rândul său următor lui Hristos. Duhovnicul meu mi-a spus așa: “Eu stau aici cu tine, la popas. Îți vorbesc de Dumnezeu, îți vorbesc despre Calea Sa, te îndrum ca un cunoscător și-ți dau drumul să pleci. Dar un stareț adevărat, ca Ilie Cleopa, ca Paisie Aghioratul, ca Arsenie Boca ști ce face? Te întâlnește aici la popas, te ia de mână și te duce la Hristos!“. Acela e sfântul! Puterea asta o are el, puterea asta o folosește în folosul nostru.
Iarăși Sfânta Scriptură întărește acestea:
“Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa.”(Evrei 13,7).
Cine are urechi de auzit să audă!
Acesta este adevăratul duh al Bibliei! Vă puteţi zidi de acestea şi vă va prinde bine sau vă puteţi smintii, iar aceasta este spre osânda voastră. Voi încheia lăsând încă o mână de versete destul de concludente:
“Iubiţilor, punând toată râvna să vă scriu despre mântuirea cea de obşte, simţit-am nevoie să vă scriu şi să vă îndemn ca să luptaţi pentru credinţa dată sfinţilor, odată pentru totdeauna.”(Iuda 1,3);
“Cine vă PRIMEŞTE pe voi, pe Mine Mă primeşte “(Matei 10, 40).
”Cel ce vă ASCULTĂ pe voi, pe Mine Mă ascultă, si cel ce se LEAPADĂ de voi se leapădă de Mine“(Luca 10, 16).
Iar din Vechiul Testament…despre Ilie:
“Când Obadia mergea pe drum, iată i-a ieşit înainte Ilie. Obadia l-a cunoscut şi A CĂZUT cu faţa la pământ, zicând: “Oare tu eşti domnul meu, Ilie?” (1 Împăraţi 18,7) ,( 3 Regi 18,7).
Şi despre Elisei:
” Iar ea apropiindu-se, a căzut la picioarele lui şi S-A ÎNCHINAT până la pământ, apoi şi-a luat copilul şi a iesit.” (2 Împăraţi 4,37),( 4 Regi 4,37).
CE E UN MIJLOCITOR? ESTE DOAR UNUL SINGUR, CEL CARE MIJLOCESTE?
Trebuie mai întâi să lămurim ce reprezintă acela un mijlocitor. Necesitatea unui mijlocitor reprezintă neputința omului de a lua contact direct cu cineva sau să infaptuiasaca de unul singur ceva. Cu alte cuvinte, mijlocitorul este un intermediar(a nu se interpreta greșit; nu ne referim la slugărnicie, mijlocirea o poate face cineva și din milă).
Acum să vedem în ce avem noi trebuita de mijlocire și cine poate mijloci pentru noi. Tot Apostolul Pavel ne vorbește și de această dată:
“Căci Unul este Dumnezeu, Unul este şi mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: omul Hristos Iisus, Care S-a dat pe Sine preţ de răscumpărare pentru toţi.” (1 Timotei 2:5-6)
La aceasta, o completare minunată și de mult preț aduce Sfântul Apostol Ioan:
“Copiii mei, acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiţi, şi dacă va păcătui cineva, avem mijlocitor către Tatăl,pe Iisus Hristos cel drept. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre (1 Ioan 2:1-2).
Precum reiese foarte lămurit din acestea, Iisus Hristos este singurul mijlocitor între oameni și Tatăl. Dar ce mijlocește Iisus Hristos? Dacă ne uităm în urmă, foarte în urmă, vedem că înainte nu a fost nevoie de nici o mijlocire între oameni și Tatăl. Aceasta avea loc în Grădina Raiului, iar Adam vorbea direct cu Creatorul său. După căderea primilor oameni, această legătură directă s-a scindat, dar , iată, nu definitiv. Avem în Vechiul Testament un număr destul de mare de prooroci, care vorbeau cu Tatăl. Dar oare de fiecare dată acest dialog era nemijlocit de nimeni? Mijlocitori erau Sfinții Îngeri de cele mai multe ori. Când Dumnezeu aducea pedeapsă, adesea o făcea prin Îngerii Săi. Multe profeții s-au au fost date de Îngeri, proorocilor. Deci avem exemplu clar de mijlocire între oameni și Tatăl, prin îngeri! În Biblia Ortodoxă este păstrată și Cartea lui Tobit – lucrare apocrifă – în care este evidențiată această mijlocire. Arhanghelul Rafail le vorbește lui Tobit și familiei sale de felul în care îngerii duc rugăciunile oamenilor în ceruri. Sfântul Antonie cel Mare, care a luat dar de la Dumnezeu, vederea îngerească, a văzut văzduhurile (precum le descrie Apostolul Pavel) ca fiind pline cu demoni. Știind că văzduhurile sunt presărate (sau chiar pline) cu demoni, acești Îngeri mijlocitori își arată încă și mai bine rolul lor, în contextul Noului Testament (unul din motivele pentru care a fost păstrată Cartea lui Tobit).
Dar, revenim. Ce mijlocește Iisus Hristos între noi și Tatăl? Exact ceea ce nici îngerii și nici sfinții și drepții Vechiului Testament nu au putut: mântuirea! Mai exact, mai concret, redobândirea Raiului. Ruptura s-a produs între oameni și Tatăl(asta reiese din Cartea Facerii), iar Fiul vine și mijlocește întru aceasta. Dar nu putem citi Sfânta Evanghelie fără să ținem seama de contextul general. Doar aceasta are de împlinit Iisus? Chiar El Însuși ne vorbește despre sarcinile pe care le are de îndeplinit în lume (atât la prima, cât și la a doua Venire a Sa). Aflăm că “putere are Fiul Omului de a ierta păcatele” și mai aflăm că are de făcut Judecată. Deci, până la urmă, când are loc mijlocirea aceasta, între oameni și Dumnezeu? Și despre care oamenii este vorba? Mai întâi Fiul Omului va judeca, împărțind oamenii de-a dreapta și de-a stânga Tronului Său, iar apoi, pe cei de-a dreapta Sa îi va duce la Tatăl. Mijlocirea începe încă de la Nașterea Mântuitorului și se încheie după Judecata Finală, dar mijlocirea propriu-zisă are defapt loc imediat după judecată, între cei din starea de-a dreapta şi Tatăl.
Acum se pune întrebarea: de starea de-a dreapta ne-am învrednicit? Și, mai ales, doar Hristos va stabilii dacă suntem vrednici de starea de-a dreapta? Tocmai am aflat că și Sfinții vor judeca alături de Hristos. Deci, cuvântul Sfinților va avea însemnătate mare în ziua Judecății. Cuvântul noastru va avea oare atâta însemnătate? Iacov ne răspunde: ” mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (Iacov; 4,16). Cu alte cuvinte, cei ce vor avea cu adevărat îndrăzneală către Stăpânul vor fi drepții (dar mai ales sfinții, care sunt mai mari decât aceștia). Deci, de va spune către Hristos un Sfânt: “Doamne, pe acesta mântuiește-l” și pentru aceasta Hristos ne va mântui, cum se numește, dar, ceea ce face Sfântul? Mijlocire…Între cine și cine? Între noi (păcătoșii) și Dreptul Judecător, Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos. Sfinții se vor așeza între cele două stări și ne vor trage, fraților, din starea de-a stânga la starea de-a dreapta. Nu am văzut că judecă ei lumea și pe îngeri? Nu am văzut cât de ușor le este să judece cele lumești? Și aceasta le-am văzut nu doar din Scripturi, ci și din fapte. Căci se împlinesc și astăzi cuvintele lui David: “minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi(vezi articolul precedent)”! Fie că mijlocesc intre noi și Iisus Hristos, fie că împlinesc ei înșiși, Sfinții ne sunt de mare folos în viața de zi cu zi. Dar parcă nu e destul de convingător, nu? Tot Măritul și Cinstitul Apostol Pavel ne luminează întru acestea:
” În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi.”(II Corinteni; 5,20).
În traducerile protestante, cuvântul “mijlocitori” este înlocuit cu “trimiși”. Lucrul acesta nu face decât să inducă în eroare cititorul, dar nu degradează cu nimic sensul (care reiese oricum din context). Recapitulăm scurt: ce este acela mijlocitor? Un intermediar. O persoană care face posibil contactul între alte două persoane, atunci când ele (din diverse motive) nu pot beneficia de acest lucru. Ce întâlnim în acest verset? Pe Dumnezeu îndemnându-i direct pe corinteni? Nu! Îl vedem pe Pavel, luând de la Dumnezeu mesajul și transmițându-l către corinteni. Adică, Pavel este un MIJLOCITOR între Dumnezeu și corinteni (generalizând, între Dumnezeu și oameni).
Concluzionăm: Hristos S-a dus la Tatăl, sfinții fac lucrările Lui (și mai mari decât acestea), iar, tot prin sfinți, Hristos ne vorbește nouă și ne îndeamnă (în Ortodoxie, aceasta se numește duhovnicie – întrucât nu oricine se învredniceşte să-i îndemne pe alții, fiind mijlocitor între ei și Dumnezeu).
Două versete, ce bine întăresc acestea toate, vi le pun în față, împreună:
” Fiind, dar, împreună-lucrători cu Hristos, vă îndemnăm să nu primiţi în zadar harul lui Dumnezeu.”(II Corinteni; 6,1) – Sfinții sunt, precum am aflat, “împreună-lucrători” cu Hristos! Am menționat deja mai sus cele ce lucrează Hristos, dar completăm acum lista: vindecări, exorcizări, iertare de păcate, învățare, proorocie, învieri, minuni de tot felul, judecarea și mântuirea omenirii. Deci, la cele ce Hristos lucrează, sfinții sunt împreună-lucrători.
“Fiţi urmatori mie, precum şi eu Îi sunt lui Hristos”(Corinteni 11,1) – Din nou, o chemare către mijlocire! Mântuirea, deci, se poate atinge și prin urmarea unui sfânt, care la rândul său îi urmează lui Hristos. Noi, prin urmașii direcți ai apostolilor (după duh – prin succesiune apostolică), îi urmăm lui Hristos Celui Viu, Care a viețuit pe Pământ în trup. Nouă nu ni se cere să-L urmăm în felul în care li s-a cerut apostolilor și celorlalți ucenici (adică, direct). Noi “ne luăm crucea și Îi urmăm”, oarecum metaforic, în mod indirect, prin fapte. În schimb, chemarea lui Hristos, de la vremea aceea, către tânăr, era cât se poate de concretă, de directă. Noi beneficiem de chemarea directă a unui alt următor (precum corintenii primeau chemarea aceasta de la Pavel).
Комментарии